În contextul epidemiologic actual, care arată o evoluție progresivă a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2, pentru identificarea și implementarea măsurilor de limitare a bolii, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Iași, prin personalul de specialitate, are atributul de a efectua anchete epidemiologice prin intermediul cărora sunt stabilite condițiile de infectare cu COVID-19, precum și identificarea tuturor contacților direcți.
În acest sens, reprezentanţii DSP precizează că limitarea răspândirii bolii se poate realiza prin instituirea măsurilor de prevenție și protecție prevăzute de lege, respectiv prin măsura carantinei pentru toți contacții, motiv pentru care realitatea și corectitudinea informațiilor furnizate în cadrul anchetei epidemiologice este determinantă.
„În contextul dat, menționăm că omisiunea declarării informațiilor solicitate de personalul medical care efectuează ancheta epidemiologică este infracțiunea prevazută de art. 352 ^ 1 din Codul Penal și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă”, afirmă reprezentanţii DSP Iaşi.
Precizările medicilor sunt motivate de faptul că rezultatele anchetelor epidemiologice arată faptul că majoritatea persoanelor confirmate cu COVID-19 care sunt intervievate nu comunică toate informațiile solicitate cu privire la numarul de contacți direcți. (E.M.)