Orele pierdute de somn se recuperează mult mai greu decât s-a crezut (STUDIU)

Un studiu care a investigat privarea de somn și performanțele cognitive a arătat că orele pierdute de somn nu se recuperează așa ușor cum se credea. Spre exemplu, dacă 10 zile la rând nu dormi suficient, nu reușești să recuperezi somnul pierdut dacă dormi mai mult în săptămâna care urmează. 

Se știe că somnul este esențial pentru sănătate. A asta înseamnă că dormim în fiecare noapte între 7 și 9 ore (adulții). noi cercetări sugerează că abilitatea de a „recâștiga cu ușurință” orele de somn pierdute este mai mult mit decât fapt.

Cercetătorii de la Universitatea Jagiellonian din Cracovia, Polonia, au examinat cu atenție modificările de funcționare asociate cu pierderea somnului la adulți. Studiul lor, publicat în revista PLOS ONE (link direct studiu), a presupus ca subiecții să fie privați parțial de somn timp de 10 zile, adică au dormit cu o treime mai puțin decât de obicei. După acest interval, ei au fost lăsați să doarmă mai mult decât de obicei tip de o săptămână.

Analizând datele obținute din analize, cercetătorii au constatat că lipsa de somn are un efect persistent asupra funcționalității. Deficitul capacității oamenilor de a gândi a avut tendința de a se acumula în mod clar pe măsură ce „restricția parțială a somnului” a progresat, iar„consecințele neurocomportamentale ale lipsei parțiale cronice de somn nu pot fi depășite cu ușurință și pot dura mult mai mult decât ne așteptăm”.

Cu alte cuvinte, nu ar trebui să presupunem că se vom recupera ușor și rapid orele de somn pierdute, dormind mai mult mai târziu. Deficiențele capacității noastre de a gândi clar și de a funcționa optim pot avea de suferit.

Cantitatea de somn de care oamenii au nevoie variază foarte mult. Dar, în medie, adulții au nevoie de cel puțin 7 ore în fiecare zi pentru a menține funcționalitatea maximă.

Dr. Stephanie M. Stahl, profesor asistent de medicină clinică și neurologie clinică la Școala de Medicină a Universității Indiana din Indianapolis, a arătat pentru MedicalNewsToday, că  „acest studiu subliniază în mod special faptul că chiar și pierderea a 1-2 ore de semn din cele 7 ore recomandate a provocat persistența afectării, chiar și după o săptămână de dormit suficient”.

Viața modernă este din ce în ce mai rapidă, iar presiunea de a face, a produce și realiza mai mult este din ce în ce mai mare. Deși acest lucru poate fi bun pentru productivitate, ignoră un fapt fundamental al biologiei umane: acela că suntem creaturi diurne. Am evoluat să dormim noaptea și să fim alertați în timpul zilei. Mai mult, avem nevoie de o cantitate minimă de somn – ce de 7 ore la adulți – la fiecare 24 de ore, pentru a funcționa optim.

„Privarea cronică de somn este o problema foarte puțin recunoscută în societatea noastră”, a spus dr. Stahl. „Privarea de somn este o cauză foarte frecventă a slabei concentrări, a neatenției și a somnolenței în timpul zilei, crescând de accidente, inclusiv accidente de mașină”.

Problemele legate de lipsa de somn nu se termină aici. „Mulți oameni nu realizează cât de somn insuficient ne poate afecta sănătatea. Somnul insuficient poate crește riscul de boli de inimă, de accident vascular cerebral, de cancer, de infecție și de demență. (…) Un studiu amplu a fost publicat la începutul acestui an în Nature Communications (link direct studiu), arată că 6 ore de somn sau mai puțin în mod regulat, la vârsta de 50 și 60 de ani, a crescut riscul de demență cu 30%”, a mai arătat dr. Stahl.

(sursa:www.dcmedical.ro)