Autorităţile studiază posibilitatea introducerii vaccinării obligatorii a unor categorii de persoane

Introducerea vaccinării obligatorii sau testarea săptămânală pentru personale din sectoarele esențiale de activitate, precum profesori, polițiști, pompieri sau jandarmi, este propunerea pe care consilierul onorific al premierului, fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, susține că i-o va face lui Florin Cîțu, potrivit declarațiilor pentru DigiFM.

Obligativitatea imunizării ar putea fi impusă și pentru persoanele vârstnice, bolnavii oncologici sau cei imunodeprimați.

“Ne gândim la vaccinare sau testare săptămânală. Acestea sunt opiniile pe care eu, ca și consilier onorific, le promovez la nivelul primului ministru, în care fac o evaluare a stării actuale”, a spus Tătaru.

Tătaru a precizat că dacă cei aflați în categoria stabilită nu se vaccinează, vor fi obligați să se testeze săptămânal: “Se face (testarea – n.r.), în general, săptămânal. Din punctul meu de vedere stimulările (tombole, premii) ar trebui să înceteze și să folosim acești bani pentru teste”.

Întrebat ce se întâmplă dacă o astfel de persoană nu face nici vaccinul, nici testul, Tătaru spune că se ia inclusiv în calcul să i se interzică dreptul la muncă: “În măsura în care reprezintă un pericol, având în vedere și situația din localitatea respectivă, factorii care pot duce la o transmitere în comunitatea respectivă, putem să ne gândim și la acest lucru. Trebuie să înțelegem că binele sau beneficiul comun este mai important decât binele individual”.

Cadrele didactice intră la activități considerate esențiale, susține Nelu Tătaru, la fel și polițiștii, pompierii sau jandarmii.

“În acest moment sunt vaccinate 66% dintre cadrele didactice, iar copiii peste 3 ani aproximativ 13%. Cred că această mobilitate găsește un loc pentru transmitere și în școli. Cred că trebuie să ajungem și în acest sector esențial în care să înțelegem că efectiv vaccinarea nu reprezintă marele pericol care ne împiedică să scăpăm de această pandemie. Ba, din contră, este acel beneficiu pe care îl așteptam de un an de zile”, spune Tătaru.

(sursa:www.edupedu.ro)