Gheorghiţă: De la un singur caz Delta se poate ajunge, în două luni, la 390.000 de persoane infectate

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a afirmat că, în perioada următoare, creşterea cazurilor de COVID-19 se va menţine şi nu se întrevede o posibilitate de stagnare, menţionând că unul din doi români nu are niciun fel de protecţie la boală. Gheorghiţă a declarat că de la un caz Delta se poate ajunge, în două luni, la 390.000 de persoane infectate.

„Astăzi, din păcate, avem peste 3.900 de cazuri confirmate şi raportate de infecţie cu SARS-CoV-2, în condiţiile în care vorbim de o rată de pozitivare a testelor de circa 8,2%, în ziua precedentă am avut de două ori mai puţine cazuri, cu aceeaşi rată de pozitivare, ceea ce mă face să cred că în perioada următoare creşterea cazurilor se va menţine, nu se întrevede o posibilitate de stagnare a creşterii numărului de cazuri. De altfel, situaţia este explicată în primul rând de faptul că varianta Delta a devenit dominantă inclusiv în România şi, de asemenea, unu din doi români nu are niciun fel de protecţie faţă de această boală, în sensul că nu au fost nici vaccinaţi şi nu au trecut prin boală, nu au istoric de trecere prin boală”, a declarat Gheorghiţă, marţi, într-o conferinţă de presă.
El a precizat că, şi în zonele urbane, unde rata de imunizare este ridicată, rămân sute de mii de persoane fără niciun fel de protecţie.
„Din acest punct de vedere chiar în marile aglomerări urbane unde rata de imunizare colectivă, fie prin boală, fie prin vaccinare este de peste 50, chiar peste 60%, totuşi vorbim de 40% care se traduce în valoare absolută la sute de mii de persoane care nu au niciun fel de protecţie în faţa infecţiei cu SARS-CoV-2”, a explicat coordonatorul campaniei de vaccinare.
El a explicat şi cu cât este mai transmibilă varianta Delta comparativ cu varianta Alfa.
„Dacă ne uităm la faptul că varianta Delta în momentul de faţă este dominantă comparativ cu varianta Alfa, când rata bazală de reproducere a cazului era de circa 2, comparativ cu rata bazală de reproducere a cazurilor la varianta Delta de 5 în medie, pot să vă spun că, după opt cicluri repetitive de transmitere, de la un caz cu variantă Alfa se ajunge în circa două luni la alte 256 de cazuri noi de boală, spre deosebire de varianta Delta, în acelaşi interval de timp, de la un caz pozitiv se poate ajunge la peste 390.000 de persoane infectate. Ceea ce înseamnă un număr de peste 1.500 de ori mai mare de persoane infectate în acelaşi interval timp, din simplul motiv că varianta Delta este înalt transmisibilă, este mult mai contagioasă şi într-o populaţie nevaccinată, unde nu se respectă măsurile de prevenţie, se răspândeşte extrem de uşor. Transmiterea variantei Delta este similară cu nivelul ridicat de răspândire al bolilor transmisibile ale copilăriei: pojarul, vărsatul de vânt”, a precizat Valeriu Gheorghiţă.
(sursa:www.news.ro)