MS: Numărul paturilor de ATI destinate pacienţilor cu COVID-19 va fi majorat la 1.500

Ministerul Sănătății (MS) intenționează să majoreze la 1.500 numărul de paturi la ATI destinate pacienților cu Covid-19. 

Anunțul a fost făcut marți de ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, într-un moment în care numărul pacienților cu forme severe de Covid-19 internați la ATI a ajuns la 675 – în creștere cu 42 față de ziua precedentă și nivel maxim din luna mai.

“Astăzi (…) avem 200 de paturi ATI în plus, dar avem un plan de rezilienţă pe paturi care a fost asumat de toată lumea, care este asumat de direcţiile de sănătate publică, de managerii de spitale din judeţe şi care prevede în total ajungerea la 1.500 de paturi ATI funcţionale”, a spus Cseke Attila, la Digi24.

România a ajuns în aprilie 2021, în valul al treilea al pandemiei, la peste 1.500 de pacienți internați la ATI .

Ministrul interimar a cerut marţi, la o videoconferinţă cu reprezentanţii DSP, creşterea numărului de paturi funcţionale la ATI și verificarea stocurilor de medicamente şi materiale pentru Covid-19.

“Există cadrul legal pentru a emite prin ordinul conducătorului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă detaşarea, dacă vreţi obligatorie, deşi nu aş folosi acest cuvânt, dar detaşarea personalului medical, în primul rând medici, anestezişti, pentru că aici există presiunea foarte mare, şi am cerut DSP-urilor să identifice în judeţ împreună cu managerii de spitale, instituţiile prefectului personalul medical care poate fi detaşat în asemenea situaţii”, a mai spus ministrul.

Săptămâna trecută, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a precizat că spitalele din România aveau la acel moment 848 de paturi la ATI destinte pacienților cu Covid-19.

(sursa:www.360medical.ro)