Chișinăul a identificat candidatul pentru funcția de ambasador al Republicii Moldova în România. Un anunț în acest sens a fost făcut de Nicu Popescu, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene.
Potrivit oficialului, sunt mai multe capitale în care R. Moldova nu are de ceva timp ambasadori, printre acestea se numără București și Moscova.
„Sunt mai multe capitale în care avem nevoie urgentă să avem ambasadori, este Moscova, este Bucureștiul, sunt și altele. La București suntem mai avansați în acest sens. Nume nu vă dau, conform cutumei diplomatice, numai după ce statul gazdă oferă agreement. Aștept acest agreement și voi face, neapărat, public. Pot să vă spun că la București s-a solicitat acesta pentru cineva care este foarte respectat, foarte capabil, foarte eficient și care va promova interesele Republicii Moldova și parteneriatul cu România cu brio.”, a dat asigurări Nicu Popescu în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.
Totodată, ministrul de Externe de la Chișinău este convins că odată cu numirea noului ambasador al R. Moldova la București, relația cu România va avansa. „Eu personal sunt foarte-foarte onorat că această persoană a acceptat această ofertă și mă simt încrezător că vom avansa foarte repede în realizarea obiectivelor pe care le punem noi în relația cu România”, a adăugat sursa.
În context, Nicu Popescu a mai subliniat că are „planuri mari” în ceea ce privește relația dintre cele două state. „Cu România, noi avem nu atât așteptări, cât planuri destul de concrete. Și aici, știți bine, avem o comunitate de limbă, cultură, istorie, dar este important să conferim acestei comunități și mai multe legături de ordin practic. De aceea dorința, intenția și speranța noastră comună cu partenerii noștri de la București este să investim masiv în interconectarea Republicii Moldova cu România și, prin România, cu Uniunea Europeană, mai concret, poduri, gazoduct, finalizarea lucrărilor pe partea internă, în Româna, ca să mărim capacitatea”, a spus ministrul de Externe de la Chișinău.
Amintim că funcția de ambasador al R. Moldova în România a rămas vacantă acum mai bine de un an, după rechemarea lui Mihai Gribincea.
(sursa:www.infoprut.ro)