Liderul grupului consilierilor social democraţi din Consiliul Judeţean Iaşi, Cristian Stanciu, a fost numit în funcţia de preşedinte executiv al PSD Iaşi de către membrii Consiliului Politic Județean PSD, în cadrul şedinţei desfăşurate vineri, 17 septembrie.
Cristian Stanciu va exercita funcţia de preşedinte executiv al PSD Iaşi cu caracter interimar, până la organizarea conferinței ordinare de alegeri.
Încrederea colegilor mă onorează. Am muncit mult pentru acest partid, iar noua funcție mă obligă să îmi continui activitatea cel puțin la același nivel. PSD este cel mai important partid al țării și va trebui să redevină cel mai important partid al ieșenilor”, a spus Stanciu.
De asemenea, în cadrul aceleiaşi întâlniri, Bogdan Cojocaru, liderul național al tinerilor social democrați ieşeni, a fost propus și validat pentru funcția de vicepreședinte a Organizației Județene Iași a PSD, rămasă vacantă.
În locul lui Bogdan Cojocaru, conducerea Tineretului Social Democrat (TSD) Iaşi a fost preluată, interimar, de Bogdan Cruceanu, directorul Casei de Cultură a Studenților, iar la șefia Ligii Aleșilor Locali social-democrați ieșeni a fost numit Bogdan Balanișcu, liderul consilierilor municipali Iași.
”PSD Iași este o echipă care lucrează în interesul ieșenilor. Astăzi a avut loc o întâlnire necesară a forului de conducere județean. Am discutat alături de primarii social-democrați, de consilierii locali, județeni, de parlamentari despre ce se întâmplă în țară în această perioadă, despre haosul provocat de PNL și USR, despre problemele cauzate de pandemie, despre cum sunt afectate proiectele de dezvoltare locală, inclusiv de majorările prețurilor la utilități, la gaz și electricitate. Ne dorim să fim, inclusiv pe plan local, partidul care vine cu soluții, care să fie pregătit la orice moment să vină și să lucreze în interesul cetățenilor. Putem spune că astăzi am optimizat modul de funcționare al structurilor interne din cadrul organizației și am transmis un mesaj clar tuturor că PSD este o echipă care are soluții la problemele ieșenilor”, a declarat senatorul Maricel Popa, președintele PSD Iași.
”Am reactualizat și departamentele interne ale organizației, cele care trebuie să reprezinte motorul PSD Iași în ceea ce privește programele de guvernare locală. Avem nevoie de toți membrii de partid aproape, dar și de toți ieșenii care au realizat că guvernerea de dreapta reprezintă un eșec. Îi asteptăm alături de noi pe toți cei care doresc să se implice în relansarea economică și socială a României. PSD este un partid deschis, un partid european care are soluții atât pentru criza sanitară prin care trecem, cât și pentru criza economică în care ne-a adus guvernarea de dreapta”, a mai precizat liderul social democraţilor ieşeni. (E.M.)