Premierul Florin Cîţu a convocat o şedinţă de Guvern pentru aprobarea măsurilor anti-COVID adopatate joi de Comitetul Naţional Pentru Situaţii de Urgenţă. Printre ele este şi obligativitatea de a avea asupra noastră certificatul verde la nunți, botezuri sau în cluburi şi discoteci, acolo unde rata de infectare depășește 3 la mie.
În şedinţa de guvern au fost transpuse toate deciziile luate joi de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă într-o hotărâre de guvern. În această seară sau cel târziu mâine dimineaţă, aceasta va fi publicată în Monitorul Oficial astfel încât aceste măsuri să producă şi efecte.
Conform reporterului Observator Larisa Bernarschi, în afară de măsurile anunţate joi, care prevăd certificatul verde pentru nunţi, botezuri sau în cluburi, a existat şi o modificare pe Hotărârea de Guvern, fiind introduse excepţii pentru copiii cu vârste de până la 6 ani.
Toate aceste măsuri se vor aplica doar în localităţile în care rata de incidenţă trece de 3 cazuri la mia de locuitori.
Proteste în faţa Guvernului. Antivacciniştii se simt discriminaţi
Câteva zeci de persoane protestează în faţa Guvernului. Manifestaţia a început înaintea şedinţei de Guvern, iar oamenii îi cer demisia premierului Florin Cîţu. George Simion, liderul AUR; se află şi el printre protestatari şi atrage atenţia că „acest certificat verde este impus împotriva voinţei românilor” şi este discriminatoriu.
„E o încălcare gravă a libertăţii noastre de circulaţie. Aceste certificat verde impus pentru intrarea în localuri este impus împotriva voinţei românilor. Nu putem trăi cu frică. Suntem aici pentru a protesta. Ne-am făcut datoria în Parlament, acum ieşim în stradă. Acum protestul este paşnic, dar nu ştiu cât timp vor mai fi românii paşnici„, a declarat George Simion.
Liderul AUR spune că va ataca certificatul verde în instanţe. „Noi credem că nu este constituţional acest certificat verde. Vom utiliza şi toate căile legale. Credem că această discriminare va produce grave efecte la nivel de societate. Sunt restricţii pentru 70% din populaţie care fi stigmatizată. Aşteptăm să vedem forma finală prin care se introduce aceste certificat”, a declarat George Simion.
Florin Cîţu spune că nu poate fi vorba despre discriminare
Introducerea certificatului verde COVID nu reprezintă o restrângere a drepturilor, a declarat, vineri, la Târgu Mureş, premierul Florin Cîţu.
Declaraţia acestuia a fost făcută în contextul în care preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Asztalos Csaba, a afirmat că măsura introducerii certificatului sanitar nu ar trebui să fie adoptată printr-o hotărâre de Guvern, ci printr-o lege votată de Parlament, pe motiv că ar reprezenta „o condiţionare sau limitare a exerciţiului drepturilor sau libertăţilor fundamentale„.
„Eu nu văd o restrângere a drepturilor aici, dar îi las pe specialişti să se pronunţe. Până atunci, vom folosi această metodologie. (…) A fost folosit acest certificat verde în toată Europa, toată vara. Nimeni nu a spus că este o restrângere a unor drepturi. Nu văd de ce ar fi o restrângere a acestor drepturi aici în România. Din contră, sunt trei categorii foarte clare – persoane care sunt vaccinate, persoane care au trecut prin boală sau persoane testate”, a spus Cîţu, la Mureş.
Setul complet de reguli ce trebuie respectat şi unde se va aplica
Certificatul verde va deveni obligatoriu în localităţile cu rata de infectare între 3 şi 6 la mia de locuitori. Practic, doar cei vaccinaţi, testaţi sau trecuţi prin boală vor putea participa la evenimente private, concerte, spectacole de teatru sau săli de fitness. Există însă şi locuri în care au voie exclusiv cei vaccinaţi: în baruri, cluburi, discoteci şi la sălile de noroc.
”Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat în şedinţa de astăzi, 16 septembrie 2021, Hotărârea numărul 70 prin care se propune stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate în contextul pandemiei de COVID-19”, a transmis, joi, CNSU.
Conform hotărârii, dovada vaccinării, testării sau trecerii prin boală, pentru cetăţenii UE, se realizează prin intermediul certificatului digital al UE privind COVID care va fi verificat de organizator prin aplicaţia mobilă de verificare, iar în cazul cetăţenilor străini şi apatrizi, prin intermediul documentului de vaccinare emis de unitatea sanitară din afara României unde a fost administrat vaccinul sau, după caz, a documentului care atestă trecerea prin boală prezentat în limba ţării respective şi în limba engleză.
Principalele modificări propuse, care au necesitat aprobarea în Guvern
- a) Permiterea desfăşurării unor activităţi din anumite domenii economice, dacă incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori, doar pentru persoanele vaccinate, testate sau trecute prin boală, astfel:
- Competiţiile sportive organizate în spaţii închise sau deschise se pot desfăşura cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, cu purtarea măştii de protecţie şi asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între spectatori;
- Activitatea în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/ sau concerte se poate desfăşura cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu purtarea măştii de protecţie;
- Organizarea şi desfăşurarea în spaţii deschise a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale poate fi realizată cu participarea a cel mult 1.000 de spectatori, cu purtarea măştii de protecţie;
- Evenimentele private în spaţii închise (nunţi, botezuri), în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente se pot desfăşura cu participarea a maximum 200 de persoane, cu asigurarea unei suprafeţe de min 2 mp pentru fiecare persoană;
- Organizarea de cursuri de instruire şi workshop-uri poate fi realizată cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane în spaţii închise, respectiv maximum 200 de persoane în spaţii deschise, cu purtarea măştii de protecţie şi asigurarea unei suprafeţe de min 2 mp pentru fiecare persoană;
- Organizarea de conferinţe în spaţii închise poate fi realizată cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane, cu purtarea măştii de protecţie şi asigurarea unei suprafeţe de min 2 mp pentru fiecare persoană;
- Organizarea de mitinguri şi demonstraţii poate fi realizată cu participarea unui număr de maximum 100 de persoane, cu respectarea anumitor măsuri:
- Activitatea restaurantelor şi cafenelelor, în spaţii închise, se poate desfăşura în intervalul orar 0500-0200 până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului;
- Activitatea sălilor de sport/fitness în spaţii închise, poate fi realizată cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei suprafeţe de min 7 mp pentru fiecare persoană;
- Activitatea operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc poate fi realizată cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului;
- Activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spaţii închise poate fi realizată în intervalul orar 0500-2400 până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului;
- – Activitatea piscinelor interioare poate fi realizată până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului.
- b) Permiterea desfăşurării unor activităţi din anumite domenii economice, dacă incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori, doar pentru persoanele vaccinate, astfel:
- Activitatea în baruri, cluburi şi discoteci poate fi realizată în intervalul orar 05.00-02.00 până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului;
- Activitatea sălilor de jocuri poate fi realizată în intervalul orar 05.00-02.00 până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului.
- (sursa:www.observatornews.ro)