Preţul apei îmbuteliate ar putea creşte cu 20% în perioada următoare

Asociaţia Producătorilor din Industria Apei (APRIA) anunţă că nu mai poate menţine actualul nivel al preţurilor, din cauza scumpirilor din ultimul an la energie, ambalaje şi combustibili, iar o parte din costurile suplimentare va fi transferată către clienţii finali, astfel că vom asista în următoarea perioadă la o majorare a preţului apei îmbuteliate cu 20%.

„Producătorii de apă de izvor nu mai pot menţine actualul nivel al preţurilor. Scumpirile din ultimul an la energie, ambalaje şi combustibili pun o presiune mare asupra sustenabilităţii afacerilor”, anunţă Asociaţia Producătorilor din Industria Apei (APRIA), care precizează că, în această perioadă, are loc o recalibrare a nivelului de preţ, astfel încât o parte din costurile suplimentare va fi transferată către clienţii finali.

Asociaţia arată că anul acesta producătorii de apă de izvor plătesc facturi de energie electrică cu 90% mai mari faţă de 2020, preţul combustibililor s-a majorat cu aproximativ 20% şi, în plus, a crescut cu aproape 50% preţul ambalajelor (PET-uri, carton, folie). De asemenea, membrii APRIA resimt şi presiunea cursului de schimb leu-euro, din cauza investiţiilor majore realizate în ultimul timp, evoluţia acestuia reprezentând o permanentă îngrijorare.

„Membrii APRIA au fost tot timpul atenţi la nevoile clienţilor, investind în calitate şi în eficientizarea proceselor de producţie pentru a oferi cea mai bună apă la cele mai bune preţuri. Din păcate, scumpirile uriaşe din ultima perioadă nu mai au cum să fie acoperite în integralitate de producători, aşa că vom asista în următoarea perioadă la o majorare a preţului cu 20%”, precizează reprezentanţii APRIA.

Membrii APRIA spun că vor continua să investească în utilaje de ultimă generaţie pentru a creşte gradul de eficienţă şi se vor orienta spre soluţii inovatoare de producţie şi utilizare a energiei.

„Cu toate acestea, reprezentanţii APRIA consideră ca efortul lor trebuie să fie dublat şi de acţiuni ale autorităţilor, să sprijine companiile care produc în România şi să încurajeze demersurile care îşi propun realizarea unor activităţi economice sustenabile”, adaugă ei.

(sursa:www.news.ro)