Australia şi-a demonstrat deja ataşamentul faţă de Franţa prin sacrificiul soldaţilor săi în cele două războaie mondiale, a declarat luni vicepremierul Barnaby Joyce, cu riscul de a alimenta şi mai mult criza intervenită între cele două state după ruperea contractului de vânzare de submarine ale grupului francez Naval Group către guvernul australian, transmite AFP.
Decizia guvernului de la Canberra de a anula contractul prin care Franţa urma să furnizeze Australiei 12 submarine cu propulsie diesel electrică, şi de a le înlocui cu submarine americane cu propulsie nucleară, a provocat indignarea Parisului.
‘Australia nu are nevoie să-şi dovedească ataşamentul, prietenia şi voinţa de a veghea la libertatea şi egalitatea Franţei’, a declarat Barnaby Joyce, rămas să asigure interimatul cât timp premierul Scott Morrison se află în vizită la Washington.
‘Zeci de mii de australieni au murit pe pământ francez sau pentru a apăra teritoriul francez (…) în primul şi al doilea război mondial’, a subliniat el.
Potrivit AFP, menţionarea acestor perioade dificile din istoria Franţei are puţine şanse să atenueze furia Parisului, care a adus acuzaţii repetate Australiei după anunţul de săptămâna trecută privind ruperea contractului.
Preşedintele Emmanuel Macron i-a rechemat vineri pe ambasadorii în SUA şi Australia, iar autorităţile franceze au acuzat aceste două state de ‘minciună’ şi ‘pierdere majoră a încrederii’.
Scott Morrison a respins acuzaţiile, afirmând că a pus pe primul plan interesul naţional de a contracara influenţa în creştere a Chinei în regiunea indo-pacifică.
În acest context tensionat, constructorul francez Alstom a anunţat luni că a semnat un contract de 300 milioane de euro pentru a livra 25 de trenuri pentru reţeaua metropolitană a oraşului Melbourne, al doilea cel mai populat din Australia.
‘Concepute şi fabricate în statul Victoria, în Australia, trenurile vor fi compuse în proporţie de cel puţin 60% din materiale locale’, precizează într-un comunicat Alstom, care dispune de o fabrică de producţie locală la Ballarat.
‘Alstom este încântat să continue parteneriatul cu guvernul statului Victoria şi lanţul de aprovizionare local, graţie căruia vom continua să fabricăm trenuri pentru Victoria în Victoria’, a arătat Mark Coxon, directorul general al Alstom Australia şi Noua Zeelandă, subliniind că această companie a furnizat deja metropolei Melbourne ‘trenurile sale cele mai fiabile în ultimii 20 de ani’.AGERPRES