CEC Bank lansează pachetele de cont curent ce pot fi accesate 100% online de către IMM-uri şi PFA-uri, a anunţat luni banca.
Noile pachete sunt disponibile în magazinul virtual al CEC Bank – CEC_IN – şi pot fi accesate de la distanţă, cu semnătură electronică calificată şi fără niciun drum la bancă. În plus, CEC Bank este prima instituţie care permite deschiderea de conturi online şi pentru companiile cu structură de acţionariat complexă: respectiv acţionari persoane juridice rezidente şi / sau persoane fizice rezidente în Uniunea Europeană.
„Accelerăm investiţiile în tehnologie şi în furnizarea de experienţe omnichannel şi aducem în zona digitală şi serviciile bancare destinate IMM-urilor, după ce, anul trecut, am lansat primele produse digitale pentru persoane fizice. Omnichannel-ul, abordarea complet integrată prin care clienţii au o experienţă unitară de cumpărături online şi în unităţi, va câştiga tot mai mult teren. Într-o lume tot mai digitală, este firesc ca şi bankingul să devină mai accesibil şi mai eficient”, a declarat Bogdan Neacşu, director general CEC Bank.
Produsele disponibile într-o primă fază în magazinul online CEC_IN destinat IMM-urilor sunt pachetul de cont curent Start Up Localnicii, lansat recent, şi pachetul IMM Optim.
Pentru a deschide un cont de la distanţă, persoanele juridice trebuie doar să scaneze şi să încarce în platforma CEC Bank statutul sau actul constitutiv actualizat, certificatul unic de înregistrare şi documentele de identitate ale reprezentanţilor legali şi beneficiarilor reali (ex. asociaţi/acţionari). Ulterior, confirmarea identităţii reprezentantului legal se realizează printr-un apel video, iar la final, contractul se semnează electronic, prin semnătură electronică calificată.
Sistemul pentru deschiderea online de conturi pentru persoane juridice a fost dezvoltat pe platforma low-code Aurachain, de către un consorţiu care include KPMG – în calitate de consultant şi responsabil pentru dezvoltarea şi implementarea platformei, Connections Consult, în calitate de integrator şi Aurachain, ca furnizor de tehnologie low-code.
Pachetul Start-up Localnicii are comision lunar de administrare zero în primul an de la deschidere şi oferă numeroase servicii şi avantaje, precum: cont curent şi cont de card în lei, cont de salarii, cont de economii, card de debit Mastercard Business, Internet şi Mobile Banking şi serviciul de acceptare a plăţilor cu cardul SmartPhone POS, care se activează la cerere şi este gratuit în primul an.
În plus, în primul an nu se percep comisioane pentru încasări şi pentru plăţile în lei prin Internet Banking şi Mobile Banking, iar clienţii beneficiază de 0,1% pe an dobândă la vedere pentru toate disponibilităţile din contul curent în lei şi au acces la soluţiile Mastercard (Pachetul Digitalizarea Afacerii Tale, asigurare gratuită pentru cumpărături online şi Programul Premium & Business/mymastercard.ro).
Pachetul IMM Optim vine cu Internet şi Mobile Banking, 0,1% dobândă la vedere pentru toate disponibilităţile din contul curent în lei, zero comisioane la toate încasările şi plăţile intrabancare în lei, prin ordin de plată, zero comisioane la primele 5 încasări interbancare în lei prin ordin de plată, zero comisioane la primele 5 plăţi interbancare în lei prin Internet Banking sau Mobile Banking, zero comision la depunerile de numerar prin persoanele împuternicite, inclusiv depunerile în valută. Costul lunar al pachetului IMM Optim este de 49 de lei.
Magazinul online CEC_IN a fost lansat anul trecut şi, în prezent, permite contractarea 100% online a principalelor servicii destinate persoanelor fizice: pachete de cont bancar, credit de nevoi personale, carduri de credit, overdraft şi preaprobare online a creditelor de nevoi personale cu ipotecă. Oferta pentru IMM-uri include două pachete de cont bancar, cu servicii incluse pentru operaţiunile de zi cu zi.
CEC Bank este instituţia financiară cu cea mai lungă tradiţie din România. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă reţea naţională, cu peste 1.000 de sucursale şi unităţi teritoriale şi cu active de peste 44,4 miliarde lei, la sfârşitul lunii iunie 2021.
CEC Bank este o bancă universală de top pe piaţa românească şi oferă o gamă completă de produse şi servicii persoanelor fizice, IMM-urilor şi corporaţiilor mari, prin multiple canale de distribuţie: unităţi bancare, reţele de ATM, internet banking (CEConline), mobile banking şi magazinul virtual CEC_IN – unde pot fi accesate produse şi servicii bancare 100% online. AGERPRES