Miss URF.2 crește, susține și promovează muzica rock

Vineri, 8 octombrie, și sâmbătă, 9 octombrie, la RockNRolla Iași se va desfășura Miss URF – Underground Rock Festival, manifestare de încurajare a debutului în rock și de susținere a artiștilor rock din Iași.

Astfel, vinery, 8 octombrie, între orele 13.00 și 18.00, copiii și adolescenții din Iași ce formează trupe rock vor urca pe scena Miss URF pentru a performa, live, în fața publicului.

“Proiectul “Miss URF – DEBUT ROCK” constă în organizarea și derularea unui program intensiv de descoperire, susținere și promovare a trupelor ieșene de rock și a artiștilor rock – soliști, bateriști, chitariști, șamd. Copiii și adolescenții înscriși în program în urma apelului nostru beneficiază de aprofundarea unor cunoștințe muzicale teoretice, pregătire practică, repetiții aplicate, posibilitatea de a susține un concert live în fața unui public real”, precizează organizatorii evenimentului într-un comunicat.

Atelierele de specialitate, organizate sub umbrela Festivalului pe terasa – acoperiș de la RockNRolla Iași, sunt programate astfel:

 

  • Marți, 21 septembrie, ora 18.00 – Armonie
  • Miercuri, 22 septembrie, de la ora 18.00 – Chitară bas + Chitară electrică

 

  • Joi, 23 septembrie, ora 19.00 – Songwriting

 

  • Luni, 27 septembrie, ora 19.00 – Canto

 

  • Marți, 28 septembrie, ora 18.00 – Claviaturi

 

  • Miercuri, 29 septembrie, ora 18.00 – Istoria chitarei electrice

 

  • Joi, 30 septembrie, ora 18.00 – Inginerie de sunet

 

  • Vineri, 1 octombrie, ora 19.00 – Percuție / Tobe

 

Tot vineri, 8 octombrie, între orele 19.00 și 23.00, scena Miss URF va fi cucerită de TIMPURI NOI (București), cu Dan Iliescu, în deschidere concertând trupele BUSOLA (Chișinău) și GRANOPHYRE (Iași).

Sâmbătă, 8 octombrie, între orele 19.00 și 23.00, vor urca pe scenă patru trupe rock: Church of Cthuhlu, King Solomon, Sticks and Stones și Roadkillsoda (în ordinea recitalurilor)

De asemenea, în ambele zile vor avea loc activități conexe (artă, meșteșuguri, interviuri cu artiștii, etc.) iar spectatorii sunt invitați să contribuie la susținerea artiștilor de pe scenă și de lângă scenă, prin cumpărarea biletelor ce s-au pus deja în vânzare fizic și online.