Chişinău, 21 sep. /MOLDPRES/. Curtea Constituțională a validat, la propunerea Comisiei Electorale Centrale (CEC), cinci mandate de deputat de pe lista Partidului Acțiune și Solidaritate, transmite MOLDPRES.
Judecătorii constituționali au validat astăzi mandatele deputaților Ana Calinici, Evghenia Cojocari, Boris Popa, Ana Oglinda și Dorel Iurcu de pe lista Partidului Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”.
La ședința Curții au participat președintele CEC, Angelica Caraman și membrul CEC, Alexandr Berlinschii.
Mandatele de deputat au devenit vacante în legătură cu demisia deputaților Natalia Gavrilița, Andrei Spînu, Sergiu Litvinenco, Dumitru Budianschi și Rosian Vasiloi din partea Partidului PAS.