Politehnica Iaşi a fost eliminată ruşinos, marţi după amiază, în 16-zecimile „Cupei României” de Minaur Baia Mare, formaţie din Liga 3, care-l are ca director tehnic pe Vasile Miriuţă, antrenor dorit, la un moment dat, în această vară, şi în Copou.
Plecaţi în nordul ţării fără mai mulţi titulari, lăsaţi acasă în perspectiva meciului din campionat, din deplasare, cu Dunărea Călăraşi, ieşenii au trimis în teren un prim „11” format din mai mulţi jucători tineri.
Meciul, unul de o foarte slabă factură tehnică, a fost destul de echilibrat în majoritatea timpului, cu un plus însă pentru gazde, care au speculat la maxim nesincronizările din apărarea moldovenilor.
Gazdele au deschis primii scorul, în min. 13, prin Văsălie, oaspeţii au egalat în min. 39, prin Zaharia, după care elevii lui Vasile Miriuţă s-au desprins pe tabela de marcaj, graţie reuşitelor lui Donca (min. 61) şi din nou Văsălie (min. 65).
Victorie absolut meritată a maramureşenilor, care se califică fără emoţii în optimile celei de-a doua competiţii ca importanţă din fotbalul românesc.
Minaur Baia Mare: Gudea – Lung, Oiță, Lazăr, Simion – Micaș, Donca (min. 62 Stanciu), D. Matei – Chinde (min. 62 Ciocan), Teuț (min. 62 Batchabi), Văsălie.
Poli Iași: Brînză (min. 46 Axinte) – Defta (min. 63 Iurașcu), Cană, Ungurenașu, Onea – Fr. Cristea, Asăvoaei (min. 88 Corobuţă), Târșa – Aftanache (min. 79 Mărieş), Zaharia (min. 79 Deretti), Torres. (E.M.)