Un incendiu de pădure izbucnit în staţiunea balneară Nea Makri din Grecia

Un incendiu de pădure a izbucnit luni seară în staţiunea balneară Nea Makri din Grecia, situată la 38 de kilometri nord-est de Atena, au anunţat pompierii eleni, informează AFP.

„Incendiul s-a declanşat la ora locală 22:35 (19:35 GMT) în proximitatea locuinţelor din Nea Makri şi au fost recomandate evacuări ca măsură de precauţie”, a declarat un angajat al serviciului de presă al pompierilor greci.

Şaptezeci de pompieri şi circa 20 de vehicule utilitare participă la operaţiunile de stingere a flăcărilor, a precizat el.

Grecia a fost grav afectată de temperaturi caniculare în vara acestui an şi de incendii de pădure izbucnite la începutul lunii august, care au devastat peste 100.000 de hectare de vegetaţie, mai ales la nord-est de Atena, la poalele Muntelui Parnitha, în nordul insulei Evia, la 200 de kilometri de capitala ţării, precum şi în peninsula Peloponez din sudul Greciei. Trei persoane au murit în urma acestor incendii.

Temperaturile caniculare au favorizat totodată izbucnirea unor incendii majore în Spania, Italia, Croaţia, Franţa şi Cipru.

Incendiile de vegetaţie, care au devenit mai numeroase la nivel global, sunt asociate cu diverse fenomene, anticipate de oamenii de ştiinţă şi cauzate de încălzirea planetei. Potrivit cercetătorilor, caniculele repetate sunt un indicator ce anunţă fără echivoc că aceste valuri de căldură vor deveni încă şi mai numeroase, vor avea durate mai lungi şi se vor intensifica, favorizând astfel apariţia unei combinaţii ideale pentru izbucnirea incendiilor.

În timpul unui summit organizat la Atena vinerea trecută, nouă ţări din sudul Uniunii Europene şi-au reiterat angajamentul lor ferm de a implementa Acordul pentru climă de la Paris din 2015, ce vizează limitarea încălzirii planetei noastre cu cel mult 1,5 grade Celsius, în contextul în care ONU a avertizat că omenirea se îndreaptă spre o creştere „catastrofală” a temperaturii globale cu 2,7 grade Celsius.

Weekendul trecut, temperaturile au depăşit pragul de 35 de grade Celsius în anumite regiuni din Grecia, inclusiv în Attica, înainte de a scădea la 32 de grade Celsius în cursul zilei de luni. Potrivit prognozelor meteorologice, temperaturile urmează să scadă în această ţară începând de marţi. AGERPRES