Elevii Şcolii Gimnaziale din Paşcani au lansat proiectul „Împreună în școala viitorului”

Derulat de Asociația Go Care România, în parteneriat cu Școala Gimnazială Specială Pașcani, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021, proiectul „Împreună în şcoala viitorului” are ca scop consolidarea relației parteneriale părinte-copil-cadru didactic în sistemul educațional-terapeutic din învățământul special și special-integrat, prin activități de parenting. Bugetul aprobat pentru acest proiect este de 17,684.00 euro, din care 14964 euro, fonduri nerambursabile.

Prin implementarea proiectului, Școala Gimnazială Specială Pașcani își propune să atingă obiective pe care și le-a stabilit de mai mult timp și care vor veni în sprijinul beneficiarilor, copii, cadre didactice și părinți.

Promotorul proiectului, Asociația Go Care România, sprijină astfel școala parteneră pentru realizarea celor trei deziderate: creșterea eficienței în lucrul cu copiii cu CES prin specializarea a zece cadre didactice ca și educatori parentali într-un program de parenting acreditat – Holt România; definitivarea serviciului de educație online în portofoliul de servicii ale Școlii Gimnaziale Speciale Pașcani pentru creșterea rezultatelor elevilor; consolidarea relației parteneriale părinte- copil- cadru didactic.

Proiectul cuprinde mai multe activități, dintre care, cele mai importante sunt cursul pentru formare a zece educatori parentali – oferit de Asociația Holt România, cursul de formare IT pentru cadre didactice și părinți- organizat de EDU-APPS și dezvoltarea platfomei educaționale a școlii- program oferit de EDU-APPS.

De asemenea, la finalul implementării proiectului va fi organizată o conferință cu participarea unor specialiști în domeniul educației speciale, cuprinzând trei teme importante: parentingul – importanța colaborării între părinți și profesori; rolul serviciilor educaționale în mediul online pe perioada pandemiei și rolul organizațiilor neguvernamentale în facilitarea unor servicii/ proiecte educațional-terapeutice. Ne propunem, totodată, să elaborarăm un ghid de bune practici cu titlul „Consolidarea relatiei parteneriale parinte- copil- cadru didactic în sistemul educațional-terapeutic din școlile speciale” – precizează iniţiatorii proiectuloui într-un comunicat.

Asociația Go Care România, fondată în anul 2008, este partener tradițional al Școlii Gimnaziale Speciale Pașcani și al altor instituții de învățământ din Pașcani și din județul Iași, derulând numeroase proiecte educaționale și social- filantropice.

Pe parcursul anilor, având ca membri, majoritar, cadre didactice, organizația a inițiat proiecte precum „Artiștii speciali”- tabără de creație la Târgu Ocna și Petru Vodă, „Pe urmele voievodului Ștefan cel Mare – pelerinaj la obiective istorice din Nordul Moldovei, ”Tineri pentru tineri” – spectacole caritabile, „O casă pentru o nouă viață”- construirea unei case pentru o familie nevoiașă din localitatea Victoria, cu sprijinul financiar al Fundației Go Care Norge, din Bergen-Norvegia. În prezent organizația lucrează la implementarea altor două proiecte educațional-terapeutice în folosul unor instituții de învățământ special din județ.

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia).

Programul este administrat de consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene.

Active Citizens Fund România vizează consolidarea societăţii civile și a cetățeniei active şi creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilităţii capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului, consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Norvegia, Islanda și Liechtenstein.