Evenimentele organizate în spaţii închise, precum cinematografele, instituţiile de spectacole şi/sau concerte, pot avea loc cu participarea publicului până la 50%

Evenimentele organizate în spaţii închise, precum cinematografele, instituţiile de spectacole şi/sau concerte, pot avea loc cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie, ca urmare a creşterii ratei de incidenţă cumulate la peste 3/1000 de locuitori, anunţă Ministerul Culturii.

De asemenea, organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanţii unui autovehicul sunt membrii aceleiaşi familii sau reprezintă grupuri de până la patru persoane, potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii transmis, miercuri, AGERPRES.

Schimbări suportă şi organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale, care sunt permise cu participarea a cel mult 1.000 de spectatori şi cu purtarea măştii de protecţie.

„În toate cele trei situaţii descrise mai sus, participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului Culturii şi al ministrului Sănătăţii, emis în temeiul art. 44 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare”, precizează ministerul.

Singurele care nu suferă restricţii suplimentare şi se derulează ca şi până acum sunt activităţile instituţiilor muzeale, bibliotecilor, librăriilor, studiourilor de producţie de film şi audiovizuală, şcolilor populare de artă şi meserii.

Derularea evenimentelor în aer liber cu un număr mai mare de 2.500 de spectatori este permisă doar dacă persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV2 şi au 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

În localităţile/judeţele unde rata incidenţei cumulate depăşeşte 6/1000 de locuitori, activităţile cu publicul sunt interzise. AGERPRES