
Copiii până în 12 ani sunt exceptaţi de la măsura carantinării şi obligativităţii prezentării unui test RT-PCR, a decis, joi, printr-o nouă hotărâre, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU).
Până în prezent, vârsta limită era 6 ani.
În cadrul Hotărârii nr. 74, CNSU a actualizat lista ţărilor/teritoriilor cu risc epidemiologic ridicat, pe baza cărora se impune măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc din acestea în România. AGERPRES