Natalia Moloșag este noul Avocat al Poporului

Chişinău, 23 sep. /MOLDPRES/. Natalia Moloșag a fost numită astăzi de către Parlament în funcția de Avocat al Poporului, pentru un mandat de șapte ani, comunică MOLDPRES.

Natalia Moloșag este licențiată în drept și a activat în domeniu peste 15 ani. Anterior a fost premiată pentru inițiative în domeniul drepturilor omului în Gala premiilor ONU.

La concursul pentru postul de Avocat al Poporului au depus dosarul 11 candidați, nouă dintre ei au fost admiși la proba interviului, iar Natalia Moloșag a obținut nota maximă.

Potrivit legislației, candidatul la funcția de Avocat al Poporului trebuie să întrunească mai multe condiții, printre care vechimea în muncă de cel puțin zece ani și activitate notorie în domeniul apărării și promovării drepturilor omului. De asemenea, candidatul nu trebuie să aibă, în ultimii cinci ani, rezultate negative la testul de integritate profesională.