Şeful PSD Iaşi ameninţă cu alegeri anticipate dacă alocările de proiecte prin PNI nu sunt realizate echitabil

„În timpul guvernării social-democrate, toate comunitățile din România au beneficiat de proiecte prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) în urma unui procedeu de selecție transparent și echidistant care a vizat prioritizarea necesităților și nevoilor românilor, indiferent că vorbeam de cei din mediul rural sau cei din mediul urban. Ceea ce se întâmplă acum, însă, pare o bătaie de joc la adresa locuitorilor din comunitățile din România. Cel mai probabil, se dorește mulțumirea primarilor PNL care vor vota cu premierul Cîțu. Dar trag un semnal de alarmă! Nu vă bateți joc de comunitățile ieșene din cauza luptelor politice meschine! Dacă se va întâmpla acest lucru, mai ales în județul Iași, voi utiliza toate pârghiile necesare pentru a opri orice eventuală nedreptate care ar putea să se îndrepte asupra ieșenilor”, susţine Maricel Popa, preşedintele PSD Iaşi.

Acesta afirmă că a discutat cu primarii social-democrați din judeţ şi cu toţii sunt pregătiți să facă orice demers care să-i direcționeze către alegerile anticipate, în cazul în care alocările de proiecte prin PNI nu vor fi realizate echitabil, conform cu modul în care avem reprezentativitate la nivelul comunităților locale.

Afirmaţiile liderului social democrat au fost făcute în condiţiile în care, recent, au fost lansate în dezbatere publică normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2021 de aprobare a Programului Național de Investiții (PNI) „Anghel Saligny”.

„Acest lucru înseamnă că, în curând, va începe perioada de depunere a proiectelor pentru comunitățile locale din România. Domeniile de investiții abordate – drumuri și infrastructură rutieră, apă, canalizare și gaze naturale – sunt absolut necesare în majoritatea localităților. Nu cred că este comună din țara noastră care să nu aibă nevoie de măcar una dintre aceste utilități. În ceea ce privește normele metodologice, sunt prevăzute o serie de criterii de prioritizare și eligibilitate care lasă loc interpretărilor și suspiciunilor.  Vă dau un singur exemplu. Exprimarea de la articolul 2, alineatul (1): „În vederea repartizării echilibrate a fondurilor de la bugetul de stat prin Program (…) se utilizează cel puțin unul dintre următoarele criterii de prioritizare” induce încă de la început o anumită tentă de a dirija fondurile spre cei pentru care Guvernul va dori să își îndrepte atenția”, mai spune Maricel Popa, preşedintele PSD Iaşi.

 

.