Noaptea de vineri spre sâmbătă a fost una “de foc” pentru personalul medical din cadrul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, în Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) fiind consultaţi peste 80 de pacienţi, jumătate dintre aceştia necesitând internare şi iniţierea tratamentului de specialitate. Pe parcursul nopţii, la poarta spitalului au aşteptat zeci de ambulanţe şi autospeciale ISU cu pacienţi COVID-19, pentru a fi consultaţi de către medici.
“Am fost alături de colegii mei din spital, atât de cei au asigurat garda pe specialitatea de boli infecţioase, cât şi de cei care îngrijesc pacienţii în cele două secţii de terapie intensivă. Coordonand activitatea medicală, am concluzionat, cu dezamăgire, că pacienţii aduşi la noi, atât de serviciul de ambulanţă, cât şi de autospecialele ISU, fac parte în proportie de peste 99% din categoria persoanelor nevaccinate”, a declarat medicul Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi.
În ultimele 24 de ore, la Iaşi au fost înregistrate 192 de cazuri noi de coronavirus, de la debutul pandemiei şi până în prezent peste 46.000 de persoane fiind confirmate pozitiv cu infecţia cu virusul SARS-CoV-2, dintre care aproape o mie au decedat. (E.M.)