Directorul executiv al Festivalului Internaţional „George Enescu”, Mihai Constantinescu, a apreciat că organizarea evenimentului în condiţiile pandemiei de COVID-19 a fost „o nebunie”, dar care a presupus câştigarea unei „notorietăţi deosebite” a acestei manifestări.
„Trebuie să revin la ceea ce a spus şi Sir Simon Rattle şi ceilalţi care au venit, cu care am discutat foarte mult legat de curajul pe care l-am avut să organizăm această ediţie a festivalului, pentru că a fost – efectiv acum ne dăm seama, după cele patru săptămâni – că a fost o nebunie pe care am încercat-o, dar pot să spun, poate nu e cazul, că este un festival de muzică clasică, dar, într-adevăr, cine nu riscă nu câştigă”, a spus Constantinescu, la Sala Palatului, duminică, în ultima zi a celei de-a 25-a ediţii a Festivalului Internaţional „George Enescu”.
Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO
Constantinescu consideră că riscul a presupus câştigarea unei „notorietăţi deosebite” în acest an a Festivalului ‘George Enescu’, care, „prin program şi participarea celor mai importante formaţii, dar şi a celor mai îndrăzneţe programe a fost considerat de străini cel mai important eveniment clasic cultural al lumii”.
El a arătat că pe parcursul desfăşurării ediţiei 2021 au fost atât evenimente foarte bune, cât şi altele la care organizatorii se aşteptau „la mai mult, gândite împreună cu directorul artistic al ultimei ediţii şi al ultimei ediţii şi din punctul lui de vedere, maestrul Vladimir Jurowski”.
Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO
Mihai Constantinescu a menţionat că programul festivalului „a fost gândit din 2019, dar, din cauza pandemiei de COVID-19, organizatorii au trebuit să se „replieze” şi să îl reducă „în aşa fel încât să fie realizabil”.
„Am pierdut câteva orchestre, am pierdut Mariinsky, am pierdut Israelul, dar am venit cu alte lucruri foarte bune. (…) În această ediţie au fost prezentate foarte multe premiere şi premieră de muzică contemporană, dar şi muzica secolului XX -XXI cu toate criticile pe care unii dintre noi le-au adus acestui program”, a mai spus Constantinescu.
Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO
Mihai Constantinescu a mulţumit artiştilor români şi străini – „nume mari”, care au venit „cu toate dificultăţile” şi au evoluat pe scenele din Bucureşti şi din ţară, „la un nivel „excepţional”, directorul executiv al Festivalului Enescu remarcând prestaţia ansamblurilor româneşti, precum orchestrele Filarmonicii ‘Enescu’, cele ale Radioului, ca şi cele din Sibiu, Cluj, Iaşi, Timişoara, Bacău.
Constantinescu a mulţumit şi publicului pentru „atitudinea excepţională” manifestată pe parcursul evenimentului, în ciuda restricţiilor impuse de pandemie, „ceea ce demonstrează că publicul de festival este un public extraordinar, deosebit faţă de celelalte evenimente care s-au organizat în perioada ultimei luni”.
Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO
El şi-a exprimat speranţa ca Festivalul ‘Enescu’ să continue să fie organizat în actuala variantă, cu seria de concerte, propusă încă din anii ’90 de unul dintre directorii săi artistici, celebrul dirijor Lawrence Foster, continuată de cei care i-au urmat – Cristian Mandeal şi Ioan Holender – şi îmbogăţită cu seria de opere în concert şi muzică contemporană de directorul ultimelor trei ediţii – 2017, 2019 şi 2021 – Vladimir Jurowski.
Referitor la continuarea mandatului său de director executiv al festivalului, Mihai Constantinescu a precizat că decizia aparţine Ministerului Culturii, ARTEXIM fiind o instituţie subordonată acestui minister. El a arătat că programul pentru ediţia din 2023 nu a fost încă stabilit.
Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO
„Nu şi îmi asum această decizie pentru că, neştiind cine va fi director (al Festivalului Enescu – n.r.), şi cine va fi director la ARTEXIM, nu am putut să îmi asum eu răspunsurile pentru cei care au încercat să vină cu propuneri sau vor veni. În decursul celor 30 de ani, totdeauna am anticipat şi am avut discuţii înainte şi ştiţi foarte bine că au fost festivaluri (ediţii – n.r.) la care se lucra cu patru ani înainte. De data aceasta, neştiind care vor fi ideile directorului artistic, care va fi el, pentru că înţeleg că sunt mai multe persoane care sunt propuse sau se propun, nu mi-am putut asuma să decid eu un program, indiferent care ar fi acesta”, a adăugat Mihai Constantinescu.
Ediţia jubiliară a Festivalului Internaţional ‘George Enescu’ a adus la Bucureşti, în perioada 28 august – 26 septembrie, 32 din cele mai apreciate orchestre la nivel mondial, din 14 ţări de provenienţă, peste 3.500 de artişti evoluând, în ciuda pandemiei, pe marile scene de concert din ţara noastră. AGERPRES