Pentru al doilea an la rând, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) va deschide noul an academic în inima campusului “Tudor Vladimirescu”, între studenți.
Vineri, 1 octombrie, de la ora 11.00, în spațiul verde dintre căminele T9 și T10, conducerea TUIASI – studenți și profesori – vor da startul oficial noului an universitar. Participarea la eveniment va fi îngrădită de aceleași restricții sanitare impuse de pandemia COVID-19 precum deschiderea din anul anterior, iar în fața scenei au fost amplasate peste 500 de scaune pentru invitați și o parte dintre profesorii și studenții care vor lua parte la eveniment.
Vor participa reprezentanți ai universităților și ai Inspectoratului Școlar Județean din Iași, Mihai Chirica, primarul municipiului, dar și mai mulți parteneri ai Politehnicii ieșene. Rectorul TUIASI, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, spune că ceremonia de deschidere a anului universitar a fost gândită într-un spațiu deschis pentru a putea participa cât mai multe persoane, într-o context cât mai sigur.
„În tot acest context pandemic, care ne forțează să ne transferăm activitățile într-o lume virtuală, rămânem credincioși ideii că «împreună» înseamnă «față în față». De aceea, am gândit festivitatea de deschidere într-un format «împreună», în spațiul deschis și frumos al Campusului studențesc. Respectând prevederile sanitare, festivitatea va reuni atât cadre didactice, studenți, cât și o parte dintre partenerii noștri din mediul academic, economic sau dintre autoritățile locale”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval.
În această perioadă, TUIASI desfășoară procesul de cazare al studenților în campusul universitar, un proces care se realizează aproape integral online. Tinerii care au dorit cazare s-au înscris pe o listă, au primit un email cu numele căminului și numărul camerei unde au fost repartizați, precum și ziua și ora când trebuie să se prezinte pentru a-și ridica cheia de la administrație. De altfel, la deschiderea anului, invitați speciali vor fi „bobocii” care pășesc pentru prima dată în universitate.
„Cu acest prilej, mesajele noastre se vor îndrepta către cei 5000 de boboci care abia încep să descopere universitatea noastră, dar și către studenții care, deși nu mai sunt demult boboci, încă mai au multe de descoperit. Ca în fiecare an, momentul central al festivității de deschidere îl va reprezenta premierea celor mai merituoși studenți, în această activitate fiind susținuți de partenerii noștri”, a precizat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval.
Senatul TUIASI a aprobat propunerea Consiliului de Administrație privind modul în care se vor desfășura activitățile didactice în noul an universitar, în context pandemic. Astfel, TUIASI va aplica un sistem hibrid, dar care va impune prezența fizică a tuturor studenților în Iași: toate cursurile de la cele 11 facultăți ale Politehnicii ieșene vor fi susținute în sistem online, în timp ce activitățile cu aplicare practică – laboratoare, seminarii, proiecte, ore de sport – vor fi desfășurate față în față, cu prezența fizică a studenților și profesorilor.
Odată cu 1 octombrie, studenții din toți anii de studiu de la toate ciclurile – licență, masterat, doctorat – vor participa fizic la toate activitățile care impun prezența acestora, cu excepția situațiilor justificate, precum îmbolnăvirea sau accesarea unei mobilități tip Erasmus+.