ASF: Poliţele RCA ofertate care au tariful de referinţă majorat cu 36% vor fi redistribuite de către BAAR

Poliţele RCA ofertate spre vânzare, cu valori care depăşesc nivelul tarifului de referinţă multiplicat cu 1,36, respectiv majorat cu 36%, vor fi redistribuite de către Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) la valoarea tarifului maximal astfel obţinut, la care se aplică clasele Bonus/Malus corespunzătoare, a anunţat, miercuri, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

De exemplu, în cazul transportului de marfă, pentru un deţinător de camion ce depăşeşte gabaritul de 16 tone, care resimte în această perioadă o creştere semnificativă a tarifelor poliţelor RCA, preţul maximal de vânzare stabilit prin procedeul enunţat mai sus este de 9.662 lei la categoria B0 (tarif de referinţă 7.105 lei x 1,36 = 9.662 lei). Toate celelalte clase de bonus vor avea astfel scăderi semnificative faţă de tariful maximal de vânzare.

Autoritatea de Supraveghere Financiară susţine că astfel vine în sprijinul unor categorii socio-profesionale care sunt afectate de preţurile de vânzare a poliţelor RCA, practicate în ultimele zile de firmele de asigurare.

Instituţia precizează că, în vederea aplicării acestui mod de calcul al tarifelor maximale pentru RCA, au fost consultate asociaţii de transportatori care au agreat această abordare ce va fi valabilă pentru perioada următoare.

ASF reaminteşte totodată că a solicitat tuturor intermediarilor în asigurări să informeze de îndată toţi clienţii asupra faptului că, dacă aceştia primesc de la cel puţin trei asigurători diferiţi oferte ale căror prime de asigurare RCA sunt cu 36% (factorul „N” – www.baar.ro/asigurati-cu-risc-ridicat/) mai mari faţă de tariful de referinţă, aferent segmentului de risc din care fac parte, sunt încadraţi în categoria asiguraţilor cu risc ridicat, potrivit Legii nr. 132/2017. Acest tip de clienţi pot să solicite Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) o ofertă pentru încheierea unui contract RCA.

Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. AGERPRES