La sfârșitul săptămânii trecute a avut loc mult mediatizatul congres PNL care și-a stabilit structura de conducere pentru următorii ani. După câteva luni bune în care românii au fost abandonați de coaliția de guvernare pentru a-și desfășura luptele interne, a venit momentul ca peneliștii să se apuce de treabă și să pună în practică Programul național de guvernare.
În tot acest timp în care ați lipsit din peisaj, prinși în vâltoarea acaparării unei felii de ciolan, în România s-au întâmplat o serie de lucruri pe care aș vrea să le prezint cât se poate de succint:
- Valul 4 al pandemiei este scăpat de sub control, numărul de cazuri de Covid-19 crește de la o zi la alta, în spitale cu greu mai putând fi găsite locuri libere pentru bolnavi. Cu toate acestea, avem un Spital mobil cu 250 de paturi la Iași care zace nefolosit din cauza nepreocupării și a lipsei de interes din partea autorităților județene;
- Campania de vaccinare a fost compromisă și înregistrează eșec după eșec, România fiind printre codașele Europei în ceea ce privește procentul de persoane vaccinate la nivel european;
- Proiectul de testare extinsă la nivelul populației a fost abandonat total, în contextul în care cel puțin medicii și profesorii ar fi trebuit să beneficieze de un program național în acest sens;
- Țara noastră se confruntă cu o inflație galopantă. Prețurile la energie și gaze naturale au explodat, românii fiind puși în situația de a plăti facturi exorbitante;
- Prețurile la alimente, carburant și servicii au crescut foarte mult, în contextul în care veniturile (salarii, pensii și alocații) au fost înghețate. Puterea de cumpărare a scăzut vertiginos (peste 12%), fiecare român fiind mai sărac cu 560 de euro din cauza măsurilor economice nepotrivite;
- Nicio investiție majoră, în niciun un domeniu de activitate, nu a fost finalizată;
- Datoria publică a țării crește cu 1700 de euro pe secundă. Fiecare român va deveni mai dator până la finele acestui an cu 2300 de euro. Creșterea datoriei publice este este aproape dublă față de creșterea Produsului Intern Brut (PIB);
- Planul Național de Redresare și Reziliență abia a fost aprobat, în contextul 16 state au primit deja primele tranșe de bani din partea Comisiei Europene;
- Școlile sunt la fel de nepregătite pentru valul 4 al pandemiei ca și anul trecut și sunt la un pas să fie închise. O întreagă generație de copii și tineri va învăța de acasă și va fi sacrificată din cauza unei administrații guvernamentale incompetente;
Atrag atenția peneliștilor de la guvernare! S-a terminat circul politic, apucați-vă de treabă! Tabloul este unul sumbru. Românii simt pe pielea lor dezastrul provocat de măsurile aberante adoptate de coaliția de dreapta.
Ați adus România în pragul colapsului și al falimentului din cauza luptelor interne și al incompetenței de care ați dat dovadă.