Având în vedere că în municipiul Iaşi rata de infectare a depăşit valoarea de 4 cazuri la mia de locuitori, prefectul Marian Grigoraş a convocat joi, 30 septembrie, o şedinţă extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), în cadrul căreia a fost aprobată o hotărâre prin care măsuri de prevenire şi combatere a răspândirii virusului SARS-CoV-2 în comunitate sunt suplimentate cu măsuri specifice care urmează să fie aplicate în cazul operatorilor economici care desfăşoară activităţi de tip sală de sport şi/sau de fitness.
HOTĂRÂRE:
Art. 1 Având în vedere că în municipiul Iași, rata de incidența cumulată a cazurilor de SARS CoV-2 în ultimile 14 zile este 4,23, măsurile stabilite prin Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași nr. 128/28.09.2021 se completează cu:
- activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activitatea în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului în municipiul Iași (4,23), unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 7 mp pentru fiecare persoană. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Art.2 Regimul contravențional aplicabil pentru nerespectarea măsurilor dispuse este cel stabilit la art. 64-70 din Legea nr. 55/2020.
Art.3 Comitetul Local pentru Situații de Urgență are obligația informării operatorilor economici/instituțiilor care desfășoară activitățile menționate în prezenta hotărâre, despre măsurile adoptate.
Art.4 Inspectoratul pentru Situații de Urgentă ”Mihail Sturdza” al județului Iași, prin Secretariatul Tehnic Permanent al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași, va transmite prezenta hotărâre membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași, Consiliului Județean Iași în vederea publicării în Monitorul Oficial al județului Iași precum și Comitetului Local pentru Situații de Urgență Iași.
PREȘEDINTELE
Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași
PREFECT
MARIAN GRIGORAȘ