După succesul înregistrat cu primul sezon „Știința Altfel”, Asociaţia Fascination, în parteneriat cu Fun Science Romania şi televiziunea educaţională Da Vinci, lansează al doilea sezon al emisiunii pe canalul de YouTube „Profesorii Trăsniți”.
Primul sezon a înregistrat deja peste 250.000 de vizualizări, iar producătorii își propun în această nouă serie să ofere în continuare o perspectivă amuzantă, trăsnită şi interactivă asupra științei.
500 de ore au fost necesare pentru a realiza a doua parte a proiectului, care include 10 episoade de chimie pentru clasa a VIII-a, inspirate din lecțiile ce se regăsesc în programa școlară. Sezonul 2 va putea fi urmărit pe YouTube, locul preferat al generației Z. Canalul de YouTube „Profesorii Trăsniți” are peste 90.000 de abonați și își propune să fie un suport educațional pentru copii, profesori și chiar și pentru părinți.
Lecțiile sunt realizate și moderate după un concept Fun Science și adaptate într-un limbaj accesibil copiilor cu ajutorul unui specialist în domeniu: Simona Constantin, profesor de chimie la Liceul Tehnic Cezar Nicolau.
„Noi în filmulețe ne-am jucat, am râs, am glumit, dar sub această formă am explicat lucrurile cu simplitate. Sperăm astfel că elevii vor prinde curaj și în acest fel vor avea încredere să pună întrebări, iar punând întrebări vor reuși într-un final să caute răspunsuri. Pentru noi este important ca ei să afle că există legi care guvernează lucruri pe care le întâlnim în viața de zi cu zi și să afle că aceste legi pot fi înțelese de oricine este interesat să le descopere. Definițiile se uită, iar formarea unui vocabular de specialitate este dificilă, important este însă ca la finalul vizionării materialelor pregătite de noi, copiii să poată explica fenomene științifice simple, de bază ale lumii în care trăiesc” declară Simona Constantin, profesor de chimie la Liceul Tehnologic Cezar Nicolau.
Fiecare episod conține răspunsuri la întrebările din lecțiile din manual, explicații și exemple ușor de înțeles pentru elevi, prezentate de profesorii trăsniți Spooky Iacovlev și Andreea M. Stoica, care devin adevărate gazde ale științei distractive. Aceștia vor să îi ajute pe copii să se apropie de știință prin joacă, iar primul episod de introducere a lecțiilor de chimie poate fi vizionat deja AICI.
Copiii vor putea urmări în fiecare miercuri, de la ora 17:00, câte un nou episod cu o durată de aproximativ 15 minute.
„Știința Altfel este proiectul nostru cel mai important. Încă de la primul sezon am înțeles că trebuie să continuăm episoadele până la finalul anilor de gimnaziu din fizică și chimie. Sezonul 2 completează și finalizează seria întâlnirilor copiilor cu chimia, urmând să continuăm cu lecțiile de fizică. Am văzut toți cât de important a fost mediul online în perspectiva educațională în ultimul an, marcat de pandemia care a transformat modul în care învățăm și lucrăm. Răspunsul primit din partea copiilor a fost unul pozitiv, de aceea suntem convinși că emisiunea noastră a reprezentat un suport educațional însemnat în această perioadă.
Ne bucurăm că am găsit colaboratori încântați de acest proiect, profesori dornici să investească timp, energie, idei și informații în metode moderne de predare, precum și un partener de încredere în SmartPoint, care ne-a sprijinit cu tot ceea ce avem nevoie pentru a realiza cât mai bine emisiunea și promovarea ei”, declară Andreea M. Stoica, președinte Asociația Fascination.