Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a organizat vineri, 1 octombrie, festivitatea de deschidere a anului universitar 2021-2022 la filiala din Focșani.
La evenimentul care a avut loc la Teatrul Municipal „Maior Gh. Pastia” din Focșani, începând cu ora 12.00, au participat prof. univ. dr. Tudorel TOADER – Rectorul UAIC, Cătălin TOMA – Președinte al Consiliului Judeţean Vrancea, Cristi Valentin MISĂILĂ – Primarul Municipiului Focșani, Gheorghiță BERBECE, Prefectul Județului Vrancea, prof. univ. dr. Mihaela ONOFREI – Prorector al UAIC, conf. univ. dr. Ioana Maria COSTEA – Decanul Facultății de Drept, prof. univ. dr. Alexandru GAFTON – Decanul Facultății de Litere, prof. univ. dr. Ștefan BONCU – Decanul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, cadre didactice și studenți.
„Deschidem astăzi o direcție nouă, de știință, de educație universitară, de cultură în țara Vrancei. Anul acesta începem cu trei specializări, urmând ca ulterior, în funcție de context, să ne adaptăm prin înființarea de noi specializări și prin redimensionarea capacității de școlarizare. Spunem Bun venit la UAIC tuturor tinerilor care au ales să facă parte din comunitatea noastră academică. Toți studenții Universității noastre, indiferent de locul unde studiază, au aceleași drepturi și aceleași obligații”, a declarat prof. univ. dr. Tudorel Toaderi, rectorul UAIC.
Acesta a prezentat, în continuare, cele mai actuale informații despre Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și a încheiat prin a face referire la importanța filialei din Focșani.
„Noi credem că demersul nostru este o formă prin care Universitatea se apropie de comunitate. Mai credem că demersul nostru este un mijloc prin care încercăm să facilităm accesul la educație a celor care, din motive diferite, nu se pot deplasa în marile centre universitare. Mai credem faptul că demersul nostru este și unul de întregire a sistemului vrâncean de învățământ. Felicit pe cei care formează prima generație de studenți ai filialei din Focșani a UAIC@, a mai spus rectorul UAIC.
Ceremonia s-a încheiat cu audierea tradiționalului Gaudeamus Igitur. Întreg evenimentul a putut fi urmărit în direct online, pe contul de YouTube al UAIC.
La filiala din Focșani a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași vor funcționa, în anul universitar 2021-2022, trei programe de studii: un program de studii de licență (Limba și literatura română – Limbă și literatură modernă, Facultatea de Litere) și două programe de studii de masterat (Drept și ordine publică, Facultatea de Drept și Evaluare clinică, consiliere și psihoterapie de cuplu și familie, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației).