CS Politehnica Iaşi a pierdut şi cel de-al treilea meci disputat în noua ediţie a campionatului Diviziei A de handbal masculin, elevii loui Florin Spiridon fiind învinşi vineri după amiază, la Vaslui, de formaţia locală cu scorul de 26-38 (12-18).
Formația gazdă, care s-a bazat pe nu mai puţin de opt jucători de la prima echipă, care evoluează în Liga Națională, a dominat întâlnirea și a câștigat la pas disputa cu mai puţin experimentaţii lor adversari.
Golurile formației noastre au fost înscrise de Moșneagu 7 (4 din aruncări de la 7 metri), Demir 5, Moroșanu 3, Ciobanu 3, Chiriac 2, Foca 2, Grigoraș 2 (1 din 7 m), Brânduș 1 și Ghiga 1 (din 7 m).
“Avem nevoie de meciuri tari pentru ca echipa noastră să poată progresa, iar cu CSM Vaslui am avut un meci tare. Sper ca și cu celelalte formații vasluienii să alinieze o formulă atât de puternică”, a declarat, la finalul meciului, antrenorul Florin Spiridon.
În celelalte meciuri din etapa a III-a a Seriei A, disputate sâmbătă, s-au înregistrat rezultatele: Magnum Botoşani – CSM II Bacău 37-24, HC Pietricia Piatra Neamţ – CSM II Focşani 30-35, CSU Galaţi – CSU II Suceava 41-36.
Etapa viitoare, CS Politehnica Iaşi va evolua sâmbătă, 9 octombrie, tot în deplasare, în compania celor de la CSM II Focșani. (E.M.)