În spitalele suport COVID din Iaşi nu mai există niciun pat liber la Terapie Intensivă

Sâmbătă, 2 octombrie, în spitalele suport COVID din Iaşi nu mai exista niciun pat liber în secţiile de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI), informează Direcţia de Sănătate Publică.

Potrivit unui comunicat de presă, sâmbătă, la prânz, în spitalele support COVID din judeţul Iaşi erau ocuptate 608 paturi, din care 83 sunt paturi ATI (17 la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase, 6 la Spitalul de Recuperare, 6 la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie, 7 la Spitalul Municipal Paşcani, 19 la Spitalul de Neurochirurgie, 7 la Spitalul Clinic CF Iași, 11 la Spitalul “Sf. Spiridon”, 4 la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sfânta Maria”, 2 la Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie “Elena Doamna” și 4 la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”.

Pentru persoanele depistate pozitiv cu noul coronavirus, în momentul de față, în unitățile sanitare sunt puse la dispoziție 450 de paturi: CF Pascani – 35 paturi, CF Iasi – 70 paturi, Spitalul de Pneumoftiziologie – 50 paturi, Spitalul de Boli Infectioase – 186 de paturi, 4 paturi la Spitalul Municipal Paşcani, 14 paturi ATI  la Spitalul “Sf. Spiridon”, 12 paturi la Spitalul Orășenesc Hîrlău.

La Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”, centru suport COVID-19 pentru bolnavii care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, sunt ocupate 4 paturi ATI.

În momentul de față sunt 10 persoane confirmate pozitiv cu noul coronavirus care urmează tratamentul prin dializă în staţia de dializă de la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” Iaşi.

La Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie “Elena Doamna”, centru suport COVID-19 pentru gravidele care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, sunt ocupate 2 paturi ATI. În ceea ce privește zona medicală sunt ocupate 4 paturi.

În zona ATI Covid de la  Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sfânta Maria” Iași, sunt ocupate 4 paturi ATI. În ceea ce privește zona medicală Covid de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sfânta Maria” Iași, sunt ocupate 14 paturi. (E.M.)