George Simion: Parlamentari ai PNL au încercat să-i „mituiască” pe reprezentanţii AUR pentru a nu participa la moţiunea de cenzură

Preşedintele AUR, George Simion, a afirmat, luni, că parlamentari ai PNL au încercat să-i „mituiască” pe reprezentanţii AUR pentru a nu participa la moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîţu, oferindu-le funcţii în deconcentrate şi a anunţat că formaţiunea sa va face plângere la DNA pentru corupţie.

Simion a precizat că are probe audio-video în acest sens.

„Cei de la PNL au încercat să ne cumpere la bucată, au încercat să ne mituiască şi am făcut un drum până la DNA. Prima chestiune pe care o avem de făcut este să anunţăm organele competente şi vreau să facem cunoscut românilor toată schema prin care Florin Cîţu şi-a pus parlamentarii să ne ofere mită: funcţii în deconcentrate pentru apropiaţi. Au încercat, practic, să ne cumpere ca parlamentarii AUR să nu fie prezenţi la votarea moţiunii. Parlamentarii AUR vor fi prezenţi cu toţii la votarea moţiunii. Nu suntem de vânzare, nu trădăm şi nu doar atât, nu facem afirmaţii”, a declarat Simion, la Parlament.

Simion a precizat că va face publice toate detaliile, menţionând că acestea nu sunt „afirmaţii populiste”.

„Parlamentari ai PNL ne invitau să vorbim personal cu Florin Cîţu. O să facem cunoscut poziţiile, o să facem cunoscut totul, pentru că nu e posibil, corupţie la înalt nivel. Să vedem ce fac procurorii. Avem înregistrări audio-video”, a adăugat George Simion. AGERPRES/