Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu: Munca profesorilor trebuie protejată, încurajată şi susţinută

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a transmis un mesaj marţi, cu prilejul Zilei Mondiale a Educaţiei, în care subliniază faptul că munca profesorilor trebuie protejată, încurajată şi susţinută.

Potrivit ministrului, a educa reprezintă atât o profesie cât şi o „chemare aleasă”.

„Cu emoţie vă adresez acest mesaj: a educa este o profesie, dar şi o chemare aleasă a oamenilor care reuşesc să împărtăşească celorlalţi din cunoaşterea lor, onorându-şi vocaţia de dascăl. Profesorii noştri făuresc astăzi România de mâine, pregătindu-i un viitor mai bun dimpreună cu părinţii şi ceilalţi parteneri ai procesului educaţional. Astăzi, mă înclin cu recunoştinţă în faţa tuturor celor care se dedică acestei meniri. Îi mulţumesc învăţătoarei mele! Le mulţumesc profesorilor mei! Le mulţumesc tuturor colegilor profesori din această ţară, românilor de pretutindeni care au această profesie şi transmit cultura, civilizaţia universală, ştiinţa şi limba română. Vă mulţumesc tuturor şi vă felicit!”, a declarat ministrul.

El a susţinut că dascălii au un mandat „de înaltă responsabilitate socială”.

„După o perioadă îndelungată, brăzdată de încercări sociale, politice şi economice, pe fondul crizei sanitare neîncheiate încă, suntem în plină schimbare de paradigmă educaţională, fiind forţaţi să găsim soluţii la provocări cu totul neobişnuite, să ne adaptăm şi să inovăm. Schimbările profunde în abordarea învăţării au determinat UNESCO să propună pentru 5 octombrie 2021 drept temă centrală: „Profesorii – inima relansării educaţiei”. Sunt profesor, ministrul Educaţiei şi preşedintele Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, fapt ce mi-a permis să înţeleg că toţi cei care lucrăm în acest domeniu avem un mandat de înaltă responsabilitate socială. Munca profesorilor trebuie protejată, încurajată şi susţinută mai ales astăzi, mai mult ca oricând, noi fiind datori să ne unim eforturile pentru transmiterea de cunoştinţe, atitudini şi valori către generaţiile următoare. Cred în adevărul cuvintelor lui Ion Heliade Rădulescu: „Fără şcoală să nu aştepte nimeni nici părinţi buni, nici fii buni, şi prin urmare nici stat bine organizat şi bine cârmuit şi păstorit”, a spus demnitarul. AGERPRES