„Lucrurile vorbesc de la sine. Ne aşteptam să cadă Guvernul, ne aşteptam ca votul să fie susţinut, dar a fost cel mai mare număr de voturi obţinut de o moţiune de cenzură. Ceea ce înseamnă că PNL este izolat, ceea ce înseamnă că preşedintele Iohannis este izolat, ceea ce înseamnă că marja de manevră este mică şi încercările ‘tenorilor’ din PNL, începând cu domnul Cîţu, continuând cu Rareş Bogdan, de a forţa lucrurile riscă să împingă România într-o criză şi mai mare. Discutând de criza epidemiologică, este evident că acest Guvern nu are nici legitimitate parlamentară, nici legitimitate populară pentru că sondajele de opinie indică o lipsă totală de susţinere. În condiţiile date, ar fi nevoie de un Guvern rapid, de o soluţie rapidă”, a spus Pîrvulescu.
În opinia sa, nu se poate înlătura ipoteza alegerilor anticipate, dar nu crede că se va ajunge la această soluţie.
„Nu cred că PNL ar trebui să rişte pe lucrul ăsta. Sigur că preşedintele este cel care decide alegeri anticipate, dar gândiţi-vă că va fi respinsă de două ori propunerea preşedintelui şi în cazul ăsta situaţia va deveni destul de complicată. Şi, pe de altă parte, în acest moment, formule de genul care se discută, inventate, adaptate ca să permită un Guvern minoritar sunt absolut inadecvate. Pe de altă parte, alegerile anticipate ar fi un tsunami pentru PNL, dar nu pentru celelalte partide: PSD, AUR şi USR nu ar pierde, ar câştiga fiecare. Şi ar câştiga pe seama PNL. Nu cred că se va ajunge la alegeri anticipate, dar spun că PNL nu trebuie să se joace cu propunerile şi nu trebuie să-l atragă pe preşedinte într-o capcană din punctul ăsta de vedere”, a arătat Pîrvulescu.
El a susţinut că soluţia cea mai simplă, care nu va duce la un Guvern „eficient”, ci la depăşirea crizei guvernamentale, o constituie un alt prim-ministru cu aceeaşi coaliţie.
„Ar fi cea mai simplă. Se pare că PNL nu vrea să accepte acest lucru. Atunci şansele unor alegeri anticipate cresc, pentru că nimeni nu va accepta formula Cîţu prim-ministru, pe care PNL zice că vrea să o propună. Eu cred că e cazul să fie toată lumea raţională, să se uite la rezultate. N-au reuşit să convingă un parlamentar să nu voteze moţiunea, unul. Esenţial este dacă cei de la minorităţi vor mai rămâne cu ei, pentru că simt şi aceia şi se vor împărţi. UDMR este un partid cameleon, care trece dintr-o parte în alta. Interesul UDMR este să fie la guvernare în momentul în care este referendum şi alegeri în Ungaria, doar ca să sprijine din România, din Transilvania, FIDESZ. Dar, o poate face şi în alte formule. Suntem într-o criză care se leagă de numele unei persoane, ceea ce e puţin absurd. Dacă ar propune unul din prim-vicepreşedinţi, la ei mă refer, s-ar forma în câteva zile Guvernul. Sigur, cu un alt program de guvernare şamd. Guvernul minoritar nu are sprijin parlamentar”, a explicat Cristian Pârvulescu.
Moţiunea de cenzură iniţiată de PSD a fost adoptată, marţi, de Parlament cu 281 voturi „pentru”, dintre cele 281 exprimate. AGERPRES