Chişinău, 5 oct. /MOLDPRES/. Austria a donat Republicii Moldova un lot de echipamente și dispozitive medicale, care au fost distribuite Institutului de Medicină Urgentă. Lotul conține haine speciale pentru personalul medical și pacienți, 38 paturi spitalicești, șase rolatoare, un reflector lumină rece și două electrocoagulatoare, comunică MOLDPRES.
La evenimentul de recepționare a donației a fost prezent secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Svetlana Nicolaescu și ambasadoarea Republicii Austria la Chișinău, Stella Avallone.
„Pandemia ne-a demonstrat încă o dată puterea prietenii între țări și cât de important este să ne consolidăm eforturile în fața unei provocări majore, precum pandemia COVID-19. Mulțumesc lucrătorilor medicali care luptă zilnic pentru fiecare viață și îndemn populația să respecte măsurile de protecție, să se vaccineze”, a menționat Svetlana Nicolaescu.
La rândul său, diplomatul din Austria, Stella Avallone, a reconfirmat sprijinul țării sale pentru Moldova, în toate domeniile de activitate.
„Pandemia COVID-19 și efectele sale globale ne-au demonstrat cât de important este să consolidăm sistemele noastre de sănătate la nivel mondial în spiritul solidarității internaționale și al ajutorului reciproc”, a declarat Stella Avallone.
De la începutul pandemiei, în Republica Moldova au fost înregistrate 298 310 cazuri de infecție cu COVID-19, iar 6 877 persoane au decedat din cauza virusului.