Şase pacienţi cu coronavirus în stare gravă, transportaţi de la Bucureşti la Târgu Mureş

Şase pacienţi cu coronavirus în stare gravă sunt transportaţi, marţi seară, de la Bucureşti la Târgu Mureş cu o aeronavă militară.

”O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, efectuează, marţi, o misiune de transport umanitar, pe ruta Bucureşti-Târgu Mureş, a şase pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, aflaţi în stare gravă”, a transmis, marţi seară, Ministrul Apărării.
Sursa citată a precizat că echipa medicală care va monitoriza pacienţii pe timpul zborului este formată din specialişti din cadrul SMURD şi o echipă medicală a Bazei 90 Transport Aerian, iar transportul pacienţilor de la unităţile spitaliceşti către aeroport s-a realizat cu ambulanţe ale SMURD şi ale Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov.
Aeronava militară a decolat de la Baza 90 Transport Aerian în jurul orei 21.00.
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, marţi, la prânz, că nici în judeţe şi nici în Bucureşti nu mai sunt paturi ATI libere pentru pacienţii bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2.
(sursa:www.news.ro)