Suntem prinși la mijloc. Între a fi și a nu fi. A fi dispuși să trăim așa cum ne cântă alții și a nu fi pregătiți pentru așa ceva. Totul este un paradox, cu atât mai mult cu cât, acum 32 de ani, făceam acest lucru, nu de ieri, nu de azi, ci de aproape jumătate de secol decontat regimului comunist.
Ceea ce altădată părea că frizează veșnicia astăzi ajunge să fie instabil și greu de păstrat. Greu de ținut minte și greu de înțeles. Nimic nu ne mai ține partea. Nimic nu ne mai reprezintă. Totul din imediata noastră apropiere devine străin, slujind doar la curțile înstrăinării.
Vrem să mergem înainte, dar de fiecare data constatăm că ne întoarcem în trecut. Viitorul spre care tindem devine timpul trecut prin care ne-am consumat întregul prezent.
Am dat jos un guvern, dar, în același timp, nu știm care să fie următorul pas. Este ca și cum am da foc la casă, fără a fi pregătiți să ieșim din ea.
Clasa politică românească nu este pregătită să ia taurul de coarne. Nu este pregătită să facă acel pas înainte care să o pună pe drumul cel bun.
O reacție violentă a acestui tip de atitudine a dat voie pandemiei să ne atace violent, amplificând starea de fapt în care am ajuns.
După Florin Cîțu nu știm cine va urma, cel puțin astăzi, atâta timp cât o situație de urgență a fost tratată de președintele Klaus Werner Iohannis cu o încetineală suspectă și greu de apreciat, folosindu-se de graba ardeleanului: ”Lasă bade, că nu-i bai!”
Țara este pur și simplu tăvălită prin noroiul ignoranței celor care nu vor să se vaccineze, dar care, din ce în ce mai mulți dintre ei, sunt răpuși de virusul Covid-19. Nici măcar așa, cu cărțile pe masă, ceilalți protestatari nu se lasă convinși care este calea cea dreaptă.
Medicii încep să fie timorați și înfricoșați de realitatea care pur și simplu atacă credibilitatea acestui început de nou mileniu.
„Dacă nu știți cum arată iadul, mergeți în UPU și o să-l vedeți! După garda de ieri am rămas cu o amintire pe care nu am cum să o uit prea curând… Este imaginea unui cuplu aflat în UPU, care împărțea aceeași mască de oxigen”, a precizat dr. Amin Zahra, medic la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, într-o postare publicată pe o rețea de socializare.
Medicul afirmă că în UPU totul este blocat și în jur se văd doar măști și butelii de oxigen.
„Dacă prin tot haosul acela reușești să ai contact vizual cu un coleg, tot ce poți să citești în ochii lui este, pe lângă oboseală tot mai accentuată, neputința!!! Încă nu este târziu să ne dați și voi o mână de ajutor!!!”, a afirmat acesta.
Dr. Amin Zahra le spune celor care încă nu sunt testați sau vaccinați, care țin la sănătatea lor și vor să scape din acest iad, că au două variante: „Îți faci un test rapid sau PCR și te asiguri că nu ai simptome, că ești negativ. Îți faci și o programare la un centru de vaccinare și încerci să intri în contact cu cât mai puține persoane, până îți faci vaccinul, chiar și după! România, trezește-te!”.
Acest îndemn rămâne de fapt speranța de care suntem obligați să ne legăm, asemenea unui cordon ombilical. Nimic nu ne mai poate salva, dacă noi înșine dăm bir cu fugiții, dacă noi nu ne luăm în seamă și nu dăm seamă pentru faptele noastre. Am ajuns să trăim pre limba noastră, cu noi, pentru noi și fără nici o altă speranță că ne va sări cineva în ajutor.
Am rămas pe cont propriu. Nici un politician nu face proba că se află în slujba poporului, așa cum nici un bolnav de Covid-19 nu simte un minim ajutor din partea statului, chiar dacă, fără excepție în România bolnavul subvenționează actul medical. În contra partidă cu banii pe care orice salariat îi plătește pentru protecția sa sanitară, există această realitate înfiorătoare pe care televiziunile o arată în fiecare moment, aceea a secțiilor de ATI pline până la refuz, holurile spitalelor pur și simplu ocupate de paturi cu bolnavi de Covid-19 transformă imaginea sanitară a României într-un coșmar greu de crezut. Nu mai avem patrui, nu mai avem medicamente, avem în schimb din ce în ce mai mulți bolnavi peste 15.000 de noi infestați pe zi și peste 200 de morți de Covid-19” Aceasta este realitatea unei Românii în care clasa politică a pierdut bătălia cu viața!
ADI CRISTI