CORONAVIRUS: Aproape 14.000 de cazuri noi de COVID-19. 385 de decese, cel mai grav bilanţ de la începutul pandemiei

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat vineri 13.854 de noi cazuri de infectare cu coronavirus, din care 2.665 sunt în Bucureşti. În ultimele 24 de ore, 357 de persoane au decedat. De asemenea, au fost înregistrate şi 28 de decese din septembrie. La ATI sunt internaţi 1.561 de pacienţi cu COVID-19. 424 de copii cu COVID-19 sunt în spital, 23 dintre ei fiind la ATI.

”Până astăzi, 8 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.332.221 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 3.407 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.164.547 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 13.854 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 266 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare”, anunţă autorităţile.

În Bbucureşti sunt 2.665 de cazuri noi de COVID-19, în Iaşi -606,  Cluj – 600, Timiş – 557, lfov – 553, Prahova – 547, Constanţa – 458, Braşov – 412,

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este peste 12 în Bucureşti şi în Ilfov. Doar trei judeţe – Covasna, Gorj, Harghita – mai au coeficientul infectărilor sub 3.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 1.198 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 38.927 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 07.10.2021 (10:00) – 08.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 385 de decese (184 bărbaţi şi 201 femei), dintre care 28 de decese anterioare intervalului de referinţă, ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea şi Municipiul Bucureşti.

Dintre cele 385 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă  30-39 ani, 18  la categoria de vârstă 40-49 ani, 37 la categoria de vârstă 50-59 ani, 105 la categoria de vârstă 60-69 ani, 120 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 104 la categoria de vârstă peste 80 ani.

364 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 17 pacienţi decedaţi nu au înregistrat comorbidităţi, iar pentru 4 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.
Sunt raportate 28 de decese anterioare intervalului de referinţă, produse în luna septembrie 2021, ale unor pacienţi din judeţele Brăila, Bihor, Galaţi, Ilfov, Maramureş, Prahova, Teleorman şi Municipiul Bucureşti. În intervalul de referinţă (ultimele 24 de ore) au fost înregistrate 357 de decese.
Din totalul de 385 de pacienţi decedaţi, 352 erau nevaccinaţi şi 33 vaccinaţi. Pacienţii decedaţi vaccinaţi aveau vârste cuprinse între 38 şi 86 de ani. Dintre pacienţii decedaţi vaccinaţi, 32 prezentau comorbidităţi şi 1 nu prezenta comorbidităţi.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 15.467. Dintre acestea, 1.561 sunt internate la ATI.
Din totalul pacienţilor internaţi, 424 sunt minori, 401 fiind internaţi în secţii şi 23 la ATI.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 9.794.441 de teste RT-PCR şi 3.566.378 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 23.776 de teste RT-PCR (12.415 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 11.361 la cerere) şi 42.239 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 100.809 persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 13.894 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 74.870 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 250 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 7.875 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 705 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 7 octombrie, 1.583 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 331.250 lei.

Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 23.753 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.543 în Italia, 16.946 în Spania, 198 în Marea Britanie, 129 în Franţa, 3.124 în Germania,  95 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia,  145 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveţia, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 8 în Bulgaria, 23 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 17 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 10 în Republica Coreea, 2 în Bosnia şi Herţegovina, 2 în Serbia, 3 în Croaţia şi câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federaţia Rusă, Finlanda, Polonia, Kuweit şi Nigeria. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 194 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 37 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveţia, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran unul în Polonia şi unul în Bulgaria, au decedat.
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 798 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia şi unul în Argentina.

(sursa:www.news.ro)