Managementul Spitalului modular de la Leţcani va fi preluat, începând de sâmbătă, de Ministerul Apărării Naţionale

Managementul Spitalului modular de la Leţcani va fi preluat începând de sâmbătă, 9 octombrie, de o echipă a Ministerului Apărării Naţionale, format din  25 de medici, asistenţi medicali şi brancardieri, se arată într-un comunicat emis de MApN.

”La solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, o echipă medicală formată din 25 de persoane constând în medici, asistenţi medicali, brancardieri, va prelua de sâmbătă, 9 octombrie, managementul Spitalului Modular de la Leţcani, judeţul Iaşi, astfel încât această unitate medicală mobilă să înceapă tratarea pacienţilor COVID-19”, a anunţat, vineri, Nicolae Ioan Ciucă, ministrul Apărării Naţionale.

”În acelaşi timp, reţeaua sanitară proprie a MApN continuă să asigure zilnic 34 de fluxuri de vaccinare cu vaccinurile Pfizer şi Moderna, în cele 11 spitale militare din Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Focşani, Galaţi, Iaşi, Piteşti, Sibiu şi Timişoara, la care se adaugă Institutul Naţional de Medicină Aeronautică şi Spaţială „Gl. Aviator Victor Atanasiu”, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” şi Centrul de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu al Armatei (CMDTA) „Acad. Ştefan Milcu” din Bucureşti”, se arată în comunicatul MApN. .

Suplimentar, începând de luni, 11 octombrie, în cadrul centrelor de vaccinare care funcţionează în spitalele militare din Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Focşani, Galaţi, Iaşi, Piteşti, Sibiu şi Timişoara va fi înfiinţat şi câte un flux de vaccinare cu serul Johnson&Johnson, se mai precizează în document.