Comisia Europeană, în numele Uniunii Europene, a debursat 50 milioane de euro Republicii Moldova în calitate de asistenţă macrofinanciară (AMF). Potrivit unui comunicat emis de Delegaţia UE la Chişinău, debursarea face parte din pachetul de asistenţă macrofinanciară de urgenţă (AMF) în valoare de trei miliarde de euro pentru zece parteneri vizaţi de politica de extindere şi de vecinătate şi are scopul de a-i ajuta să răspundă la consecinţele economice generate de pandemia de COVID-19. Asistenţa AMF este oferită sub formă de împrumuturi.
„Sunt bucuros de faptul că Uniunea Europeană a debursat adiţional 50 milioane de euro în calitate de sprijin financiar oferit Republici Moldova. Aceasta este o dovadă concretă a angajamentului asumat de UE pentru a ajuta Moldova să facă faţă impactului economic şi social provocat de pandemia de COVID-19. Aceste mijloace, care au fost alocate în urma îndeplinirii angajamentelor de politici agreate, confirmă progresul realizat de Republica Moldova în implementarea măsurilor necesare pentru securizarea unui viitor mai stabil şi mai prosper”, a declarat Paolo Gentiloni, comisarul european pentru Economie.
Debursarea primei tranşe de 50 milioane de euro către Moldova din cadrul Programului AMF a avut loc în luna noiembrie 2020.
„Moldova a realizat un progres remarcabil, reuşind să îndeplinească condiţionalităţile aferente politicilor agreate cu Uniunea Europeană pentru debursarea celei de a doua şi ultima tranşă în mărime de 50 milioane de euro în cadrul actualului Program AMF COVID-19. Aceste condiţii au inclus măsuri importante menite să îmbunătăţească gestiunea finanţelor publice în sectorul sănătăţii, combaterea corupţiei, măsuri de consolidare a bunei guvernări şi a statului de drept, precum şi măsuri de ameliorare a mediului de afaceri. De asemenea, Moldova continuă să întrunească condiţiile preliminare stabilite privind respectarea drepturilor omului şi aplicarea mecanismelor democratice eficiente, inclusiv a unui sistem parlamentar pluripartidist şi a statului de drept”, se arată în comunicatul citat.
Delegaţia UE la Chişinău menţionează, în comunicatul emis, că debursarea în cadrul AMF are loc la scurt timp după acordarea unui grant în mărime de 36,4 milioane de euro pentru suport bugetar în cadrul Planului de redresare economică al UE pentru Moldova, în valoare de până la 600 milioane de euro pentru următorii trei ani.
„În conformitate cu acest plan, precum şi cu Planul economic şi investiţional pentru Parteneriatul Estic, Uniunea Europeană va continua să sprijine Republica Moldova pe calea redresării economice şi implementării în continuare a reformelor”, se mai arată în comunicatul Delegaţiei UE.
(sursa:www.trm.md)