Situația devine din ce în ce mai tensionată în țară. Morții datorați Covid-19 se multiplică într-o avalanșă greu de ținut minte. Se moare pe capete. Nimeni nu mai înțelege de ce această avalanșă de morți, în numele războiului pierdut pe frontul pandemiei. Nu mai contează nici măcar nervul politicii de inspirație dâmboviţeană. Nici faptul că Florin Cîțu a fost demis de Parlament din funcția de prim ministru, când de fapt ni se spune de către un fost judecător CCR că așa demis cum este Florin Cîțu poate să rămână în Palatul Victoria până la viitoarele alegeri generale (Sic! ) Dacă este adevărată această afirmație, atunci numai în România poate să existe atâți tâmpiți cu funcții de conducere, de mare responsabilitate. Să auzi și să nu crezi! Să vezi și să te crucești!
Cifrele de la ora 13 devin condamnări la moarte de genul celor pronunțate de justiția americană, la sute de ani de temniță! Suntem morți de patru, cinci ori, fără ca să avem putința de a ne opri, chiar dacă datori rămânem cu o singură moarte. Am început să murim mai mult decât suntem noi în stare să ne asumăm pedeapsa. Este liber la multiplicarea morții, cu aceeași ușurință cu care găsim de cuviință să ne jucăm de-a moartea.
Am ajuns în situația de a începe acea vânătoare de vrăjitoare care ne-ar putea schimba atenţia pe un anumit subiect. Astfel, căutătorii de senzațional aduce în prim planul atenției ”Goana după Arafat”, cel care a fost salvat de popor de furia preşedintelui Traian Băsescu, pe când acesta era pe cai mari la Cotroceni.
Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a fost întrebat dacă după căderea Guvernului în urma moţiunii de cenzură a luat în calcul să demisioneze din funcţia pe care o deţine.
„Eu sunt secretar de stat, sunt numit de prim-ministru, prim-ministrul când consideră poate să mă demită, dacă consideră poate să mă ţină, eu îmi fac treaba cât sunt în această poziţie”, a afirmat Raed Arafat.
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) solicita, la începutul lunii, începerea urmăririi penale împotriva lui Raed Arafat, pe care îl consideră principalul responsabil moral pentru toate tragediile din ultimii ani petrecute în spitalele din țară.
„Cei șapte oameni care au murit astăzi la secția ATI a Spitalului de Boli Infecțioase Constanța se adaugă altor zeci de bolnavi care au pierit cu zile în incendiile din unitățile spitalicești din România. Sunt zeci de victime și, după atâta vreme, niciun vinovat. Și de această dată, ca și de fiecare dată până acum, domnul Arafat ridică din umeri și promite că va analiza situația și va lua măsuri dure. Departamentul pentru Situații de Urgență este structura operațională cu atribuții de coordonare la nivel naţional a activităţilor de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă, în cadrul unităţilor şi compartimentelor de primire a urgenţelor. Cine este șeful DSU încă din ianuarie 2014? Domnul Raed Arafat. Același domn Arafat care a promis că vom afla vinovații de la Colectiv, de la Piatra Neamț, de la Matei Balș, dar care nu a mișcat un deget în acest sens și nici ca tragediile să nu se mai repete”, a spus senatorul Claudiu Târziu, co-președinte AUR.
Și George Simion afirmă că Raed Arafat trebuie „să dea socoteală”.
„Raed Arafat trebuie să plece acum! Și nu doar să plece, ci și să dea socoteală în fața legii pentru incompetența, iresponsabilitatea lui și complicitatea lui! Pentru oamenii care au murit în chinuri, sufocați și arși, pentru suferința provocată rudelor lor, vinovații trebuie să plătească! Iar mâine ieșim în stradă, așa cum am făcut-o și după Colectiv, pentru a ne arăta solidaritatea cu victimele nepăsării guvernanților. Ajunge cu atâtea sacrificii pe altarul incompetenței!”, a declarat deputatul George Simion, co-președinte AUR.
Opt persoane au murit în urma incendiului recent de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța.
Al optulea fiind adăugat după ce nu a mai rezistat efortului făcut post incendiu, chiar dacă el a fost plutonier adjutant în cadrul Forțele Armate Române, ce a lupta în teatrele de operațiuni din Irak și Afganistan.
În culisele acestui război se aliniază și alți potențiali vinovați care nu au reușit să rezolve această problemă de viață și de moarte, chiar dacă ne aflăm poziționați de parte învingătorilor, chiar și numai prin declarațiile noastre. Este adevărat, din ce în ce mai multe controverse se formează pe suspiciunea: ”Una declarăm și alta fumăm”
ADI CRISTI