Vaccinarea antigripală se poate face concomitent cu cea împotriva Covid-19

Autoritățile din România au precizat vineri că vaccinul împotriva Covid-19 poate fi administrat simultan cu alte vaccinuri, inclusiv cu cel gripal.

Anunțul a fost făcut la începutul campaniei de vaccinare antigripală în România pentru sezonul 2021/2022, care se va suprapune în perioada următoare cu imunizarea împotriva Covid-19, demarată de aproape zece luni.

„Vaccinurile împotriva Covid-19 pot fi administrate simultan sau la orice interval de timp cu alt produs din Programul Național de Vaccinare (PNV) destinat copiilor și grupelor populaționale aflate la risc (vaccinarea antigripală, vaccinarea anti-HPV), profilaxia tetanosului sau alte produse vaccinale care dețin autorizație de punere pe piață în România”, a transmis Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV).

Potrivit comitetului, administrarea vaccinurilor se poate realiza în condiții de siguranță atât persoanelor care au primit doza 1 și doza 2, cât și doza 3 de vaccin împotriva Covid-19.

Joi, Ministerul Sănătății a anunțat că a semnat un contract pentru achiziția a 2 milioane de doze de vaccin gripal pentru sezonul 2021/2022. Numărul de doze de vaccin gripal contractate de Ministerul Sănătății este cu o treime mai mic decât cel pentru sezonul precedent.

Vaccinurile vor fi folosite pentru imunizarea gratuită a persoanelor din grupele de risc împotriva virusului gripal.

(sursa:www.360medical.ro)