CORONAVIRUS: Peste 14.000 de cazuri noi de COVID-19. 1.593 de pacienţi la ATI şi 279 de decese

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat sâmbătă 14.019 noi cazuri de infectare cu coronavirus, din care 2.543 sunt în Bucureşti. În ultimele 24 de ore, 279 de persoane au decedat. De asemenea, au fost înregistrate şi 3 decese din septembrie. La ATI sunt internaţi 1.593 de pacienţi cu COVID-19. 411 copii cu COVID-19 sunt în spital, 28 dintre ei fiind la ATI. Doar două judeţe mai au coeficientul infectărilor sub 3.

”Până astăzi, 9 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.346.240 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 3.598 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.172.139 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 14.019 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 191 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare”, transmit autorităţile.

În Bucureşti sunt 2.543 de cazuri noi de COVID-19, în Prahova – 775, Timiş – 632, Ilfov – 598, Iaşi- 571, Constanţa – 502, Cluj – 488, Dolj – 416.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este peste 13 în Ilfov şi peste 12 în Buccureşti.  Doar două judeţe, Covasna şi Harghita, mai au coeficientul infectărilor sub 3.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 1.292 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 39.209 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 08.10.2021 (10:00) – 09.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 282 de decese (134 bărbaţi şi 148 femei), dintre care 3 decese anterioare intervalului de referinţă, ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Călăraşi, Constanţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea şi Municipiul Bucureşti.

Dintre cele 282 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă  0-9 ani, 1 la categoria de vârstă 20-29 ani, 2  la categoria de vârstă 30-39 ani, 17 la categoria de vârstă 40-49 ani, 38 la categoria de vârstă 50-59 ani, 67 la categoria de vârstă 60-69 ani, 88 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 68 la categoria de vârstă peste 80 ani.

Decesul înregistrat la grupa de varsta 0-9 ani este al unui băieţel de 3 luni din judeţul Bacău, care avea boli asociate.
Decesul înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani este al unui tânăr de 21 de ani, ,din judeţul Sibiu, care era nevaccinat şi avea comorbiditati.

244 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 14 pacienţi decedaţi nu au înregistrat comorbidităţi, iar pentru 24 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.
Sunt raportate 3 decese anterioare intervalului de referinţă, produse în luna septembrie 2021, ale unor pacienţi din judeţele Bacău, Sălaj şi Teleorman. În intervalul de referinţă (ultimele 24 de ore) au fost înregistrate 279 de decese.
Din totalul de 282 de pacienţi decedaţi, 272 erau nevaccinaţi şi 10 vaccinaţi. Pacienţii decedaţi vaccinaţi aveau vârste cuprinse între 45 şi 87 de ani. Dintre pacienţii decedaţi vaccinaţi, 9 prezentau comorbidităţi şi 1 nu prezenta comorbidităţi.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 15.550. Dintre acestea, 1.593 sunt internate la ATI. Din totalul pacienţilor internaţi, 411 sunt minori, 383 fiind internaţi în secţii şi 28 la ATI.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 9.818.833 de teste RT-PCR şi 3.609.596 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 24.392 de teste RT-PCR (12.862 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 11.530 la cerere) şi 43.218 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 103.817 persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 14.475 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 63.551 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 250 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 7.427 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 694 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 8 octombrie, 1.447 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 230.475 lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost întocmite, ieri, 3 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 23.753 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.543 în Italia, 16.946 în Spania, 198 în Marea Britanie, 129 în Franţa, 3.124 în Germania,  95 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia,  145 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveţia, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 8 în Bulgaria, 23 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 17 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 10 în Republica Coreea, 2 în Bosnia şi Herţegovina, 2 în Serbia, 3 în Croaţia şi câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federaţia Rusă, Finlanda, Polonia, Kuweit şi Nigeria. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 194 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 37 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveţia, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran unul în Polonia şi unul în Bulgaria, au decedat.
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 798 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia şi unul în Argentina.
(sursa:www.news.ro)