6 din 10 părinți care au copii cu vârsta între 12 și 18 ani nu cunosc dacă profesorii care predau copiilor lor sunt vaccinați, potrivit unui sondaj al Institutului Român pentru Evaluare și Strategie (IRES). Peste jumătate dintre părinți nu doresc să cunoască această informație. Sondajul IRES evaluează percepțiile, atitudinile și comportamentele părinților care au copii cu vârste între 12 și 18 ani, cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19, notează autorii.
Sondajul IRES a fost făcut pe un eșantion de 1.032 de părinți care au copii cu vârsta cuprinsă între 12 și 18 ani și este reprezentativ pentru populația adultă, neinstituționalizată din România. Studiul are o eroare maximă tolerată de ± 3,1%, fiind realizat în perioada 16 – 29 septembrie 2021 prin metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing).
Astfel, 62% dintre părinți nu cunosc dacă profesorii care predau copilului lor sunt vaccinați, în timp ce 5% susțin că toți profesorii sunt vaccinați.
Aproape 2 treimi (65%) dintre părinții care știu că nu toți profesorii din școala unde învață copilul lor sunt vaccinați se declară puțin sau deloc îngrijorați de faptul că profesori nevaccinați le predau copiilor lor. Sunt mai puțin îngrijorați decât media părinții tineri, cei care au un nivel scăzut de educație și cei care nu s-au vaccinat împotriva COVID-19.
”În contextul creșterii numărului de cazuri în toată țara și a presiunii extrem de mare
care există pe spitale, credem că în acest moment este nevoie de un efort susținut de
conștientizare la nivelul părinților pentru ca aceștia să înțeleagă care sunt riscurile la
care se expun ei înșiși și la care își expun proprii copii dacă nu sunt vaccinați”, a spus Dan Jurcan, director cercetare – IRES.
Luna trecută, ministrul Educației a declarat că „îi îndemn pe profesori să le spună deschis părinților dacă sunt sau dacă nu sunt vaccinați”. De asemenea, a mai precizat că școala nu poate da o listă nominală cu personalul vaccinat din unitatea de învățământ, pentru că ar încălca regulile de protecție a datelor cu caracter personal. În acest caz, părinții pot afla câți profesori dintr-o școală sunt vaccinați, dar numeric, nu cu nume și prenume.
(sursa:www.edupedu.ro)