Cancelarul austriac, Sebastian Kurz, și-a dat demisia după ce a fost acuzat de fapte de corupţie

Cancelarul austriac, Sebastian Kurz, și-a anunțat demisia după ce este acuzat de fapte corupție, informează Reuters, dar intenționează să rămână în fruntea partidului.

Kurz a negat, în primă fază, acuzațiile care i se aduc și a spus că intenționează să rămână la guvernare alături de Verzi. Mesajul partenerilor de Coaliție a fost că nu mai este potrivit pentru funcția de cancelar și au cerut să fie desemnat un succesor.

Cancelarul a spus după demisie că a luat decizia pentru a preveni haosul și pentru stabilitate. Kurz a adăugat că intenționează să rămână în fruntea Partidului Popular Austriac și ca lider în Parlament. El l-a propus pe ministrul de externe, Alexander Schallenberg, pentru funcția de cancelar. Verzii nu au dat încă un răspuns dacă îl acceptă.

Sebastian Kurz este acuzat de procurorii austrieci că l-ar fi mituit pe proprietarul unui ziar să publice sondaje false, iar banii ar fi venit de la ministerul de Finanțe.

În această săptămână au fost efectuate perchiziții la biroului cancelarului, în cele ale consilierilor, dar și în sediul partidului de la Viena. Sondajele false ar fi fost plătite în perioada 2016 – 2018. Kurz este cancelar din ianuarie 2020.

(sursa:www.radioeuropalibera.org)