Prima pastilă pentru tratarea Covid. Merck a cerut FDA autorizarea de urgență. Cât costă o cutie

Laboratorul farmaceutic american Merck a anunţat luni că a cerut Agenției federale pentru hrană și medicamente a Statelor Unite (FDA) să autorizeze utilizarea pilulei sale împotriva covid-19 – Molnupiravir, care ar putea reprezenta un progres major în lupta împotriva pandemiei, relatează AFP.

Această cerere vizează medicamentul ”Molnupiravir”, menit să trateze pacienţi adulţi cu forme uşoare spre moderate de covid-19 şi care riscă să evolueze către forme grave sau/şi o spitalizare, a anunţat într-un comunicat societatea americană.

Luni, laboratorul Merck și partenerul său Ridgeback Biotherapeutics LP au cerut FDA să autorizeze utilizarea pilulei Molnupiravir, la domiciliu, cu administrare orală. Cererea vine după ce, în urma studiului clinic, s-a observat că tratamentul a redus cu aproximativ 50% riscul de spitalizare şi de deces pentru pacienţii predispuşi la forme severe ale acestei maladii.

Spre deosebire de vaccinurile anti-Covid și alte medicamente aflate deja pe piață, Molnupiravir a fost conceput pentru a introduce anumite erori în codul genetic al virusului SARS-CoV-2, care nu îi mai permit virusului să se replice.

Tratamentele cu anticorpi, cum este cel de la Regeneron Pharmaceuticals, au fost autorizate, însă se administrează prin perfuzii și necesită spitalizarea. Dacă pastila Molnupiravir va fi autorizată, poate fi administrată pe cale orală, potrivit Wall Street Journal. Schema de tratament include 40 de pilule, câte 8 pe zi, timp de cinci zile, administrate în cinci zile după apariția simptomelor de Covid.

Potrivit grupului Merck, secvenţierile genetice realizate până în prezent au arătat că pastila Molnupiravir este eficientă împotriva tuturor variantelor noului coronavirus, inclusiv împotriva variantei Delta, care are o transmisibilitate foarte ridicată.

Cât va costa o cutie de Molnupiravir

Grupul Merck se aşteaptă să producă 10 milioane de cutii de Molnupiravir până la sfârşitul anului 2021 şi un număr mai mare de doze începând din 2022. Compania a semnat un contract cu guvernul american pentru a furniza 1,7 milioane de cutii de Molnupiravir cu preţul de 700 de dolari per cutie (aproximativ 3.000 de lei).

CEO-ul companiei a dezvăluit că Merck a încheiat acorduri similare cu guvernele altor ţări şi se află în negocieri cu alte state, scrie Agerpres. Compania intenţionează să adopte o strategie de preţuri diferenţiate, în funcţie de criteriul veniturilor medii din fiecare ţară.

Și Astrazeneca a anunțat astăzi că cocktailul său de anticorpi, numit AZD7442, a reușit să reducă manifestările severe sau decesele la pacienții ne-spitalizați, în cadrul unui studiu în fază avansată.

(sursa:www.observatornews.ro)