Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a susţinut, marţi, că actuala conducere a PNL are un comportament de „armată de ocupaţie”, adăugând că se simte din ce în ce mai străin de deciziile luate de aceasta.
Întrebat la Parlament dacă intenţionează să demisioneze din PNL şi să-şi formeze un nou partid, Orban a spus: „Mă simt din ce în ce mai străin de deciziile împotriva interesului României care sunt luate de o conducere care se comportă ca o armată de ocupaţie şi care e ruptă de realitate şi care nu mai ţine cont de interesul fundamental al României”.
Potrivit acestuia, românii care au crezut în valorile liberale trebuie să fie reprezentaţi şi a anunţat că este pregătit „să-şi asume răspunderea” atunci când va fi convins că nu mai există nicio şansă de refacere a PNL.
„Începe să-mi fie din ce în ce mai clar că actuala conducere aleasă la Congres a trădat interesele cetăţenilor români care au fost alături de PNL, care au simpatizat cu PNL şi care au votat de-a lungul timpului cu PNL, că actuala conducere nu mai are nicio legătură cu tradiţia PNL, cu istoria PNL, că nu respectă niciun principiu şi nicio valoare şi niciun crez al PNL. Românii care cred în valorile liberale, care au crezut în proiectul liberal, trebuie să fie reprezentaţi şi încep să mă conving din ce în ce mai mult că gaşca aflată la butoane astăzi în PNL acţionează împotriva interesului României şi împotriva interesului celor care au susţinut PNL. Când voi fi convins că nu mai există nicio şansă de a reface PNL, sunt pregătit să-mi asum răspunderea de a asigura o reprezentare cinstită, onestă, corectă, loială către toţi cetăţenii români care cred în ideile şi valorile liberale, care cred într-o guvernare de centru-dreapta, care să aducă României dezvoltarea şi saltul de care are nevoie. Dar când voi lua decizia, voi comunica”, a explicat Ludovic Orban.
Întrebat dacă îşi va face grupuri parlamentare separate la Camera Deputaţilor şi la Senat, el a afirmat: „Când va exista o discuţie despre această eventualitate”.
„Dacian Cioloş nu are nicio şansă de a forma o majoritate parlamentară. O majoritate parlamentară este formată din 234 de deputaţi şi senatori. Nu există această şansă. (…) PNL este partidul cu cel mai mare număr de parlamentari şi este partidul care trebuie să desemneze prim-ministrul în cadrul coaliţiei şi de altfel acordul coaliţiei consfinţeşte practic acest drept. Nu eu sunt vinovat că PNL a renunţat la acest drept şi mai ales că cei care au condus astăzi Biroul Executiv se comportă ca şi cum ar fi străini de ţara asta. Când voi lua decizii, le voi anunţa public. Chiar dacă şi parlamentarii care mă susţin pe mine ar vota investirea Guvernului Cioloş tot nu există nicio şansă. (…) Aripa Cîţu este în opoziţie faţă de interesul României”, a declarat el. AGERPRES