România a importat, marți, peste 2.100 de MW de electricitate

România a importat peste 2.100 de MW de electricitate marţi, în timp ce preţul mediu pe bursă a ajuns la un nou record istoric, potrivit datelor Transelectrica şi OPCOM, analizate de AGERPRES.

Nivelul maxim al importurilor a fost de 2.101 MW şi a fost înregistrat la ora 11:00, după care a început să scadă uşor.

La ora 15:00, importurile erau de 1.795 MW. Consumul ajunsese la 7.618 MW, iar producţia la 5.823 MW.

Producţia internă era asigurată de hidrocentrale – 1.725 MW, nuclear – 1.368 MW, hidrocarburi – 1.272 MW, cărbune – 1.221 MW, fotovoltaic – 129 MW, eolian – 73 MW, biomasă – 62 MW.

Pe piaţa spot a bursei de energie OPCOM, energia cu livrare marţi are o medie de 1.155 lei pe MWh, ceea ce reprezintă un nou record istoric.

Cel mai mare preţ va fi înregistrat în vârful de consum de la ora 18:00 – 19:00 şi va fi de 1.577 lei pe MWh. AGERPRES