Direcţia de Sănătate Publică Ilfov recomandă Inspectoratului şcolar trecerea în online a cursurilor în unităţile de învăţământ din judeţ, începând de luni, în contextul în care incidenţa COVID-19 este miercuri de 15,49 la mia de locuitori, a declarat, pentru AGERPRES, prefectul Daniel-Tudorel Zamfir.
„Am primit şi noi o informare din partea DSP că au făcut o recomandare către Inspectoratul Judeţean Şcolar cu privire la analizarea trecerii în online a cursurilor în şcolile din Ilfov. Hotărârea este luată la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, în Consiliul de administraţie”, a precizat prefectul.
Potrivit acestuia, în prezent, nu sunt propuneri privind instituirea carantinei zonale.
„În acest moment s-a luat o decizie ca toate măsurile de nivel superior să fie în concordanţă cu cele pe care le vor lua cei de la Bucureşti, pentru că Ilfovul e dispus geografic de jur împrejurul Bucureştiului, există servicii publice pe care le avem în comun, vorbim de transport public în comun, Ambulanţa, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, sediile administrative ale Prefecturii, Consiliului Judeţean, serviciile descentralizate au sediul în Bucureşti. Există un număr foarte mare de persoane care locuiesc în Ilfov şi lucrează în Bucureşti”, a explicat Daniel-Tudorel Zamfir.
El a adăugat că, pe de altă parte, autorităţile locale semnalează că în unităţile administrative pe care le conduc sunt mai mulţi locuitori decât cei care sunt înregistraţi după buletin şi reşedinţă.
„Noi am luat hotărârea ca la nivelul Ilfovului, indiferent ce măsuri suplimentare vor fi luate, să fie în concordanţă şi de acelaşi fel cu cele din Bucureşti, astfel încât să fie şi eficiente”, a transmis prefectul. AGERPRES/