GERMANII, FRANCEZII NU SUNT MAI DEȘTEPȚI CA NOI

Avem candidat pentru funcția de prim ministru. Un fel de fum alb aruncat în ochii celor care intră în categoria gurilor căscate, în categoria candidaților fără susţinere, cel puțin declarativ. PSD nu vrea să mai plivească rădăcinile Guvernului Zero. A spus-o cu mâna pe sapă, ferm și fără drept de comentariu speculativ.
Dacian Cioloș își asumă o misiune imposibilă, trădând din intențiile ascunse ale președintelui Klaus Werner Iohannis. Se joacă la cacialma. Nu știu dacă consultările cu partidele parlamentare vor mai dura zece zile. Există versiunea ca după o primă tatonare, pentru a avea grijă de zilele poporului român, Dacian Cioloș să fie responsabil (evident, în jocul său iohannist ) și să-și depună mandatul de candidat pentru funcția de prim ministru.
Liberalii ca liberalii. Prin ei înșiși vor să conducă lumea. Vorbim despre cei vrăjiți de Florin Cîţu, în marea lor parte și despre fărâma semnificativă a acelei treimi, care s-a încolonat în spatele lui Ludovic Orban. Nimic altceva.
Dacă udemeriștii se simt datori față de înțelegerile cu liberalii, evitând să negocieze asperitățile existente între useriști și liberali, față de Dacian Cioloș udemeriștii nu au nici un angajament, cu atât mai mult cu cât, de această dată candidatul la funcția de prim ministru a ajuns în gestiunea USR-PLUS.
Chiar dacă vorbim deja despre formațiunile politice interesate să primească avantaje de la viitoarea guvernare, alături de liberalii lui Florin Cîțu, de udemeriști și de useriști au mai apărut și liberalii lui Ludovic Orban, cei 30 de sinucigași, liberali care nu ezită să se împotrivească pe față încercărilor ”colegilor lor de partid”, doar pentru a fi luați și ei în seamă. Această fisură este de fapt veriga slabă a eventualei noi alianţe de guvernare, în jurul căreia se va încerca nașterea noului guvern, fie că va fi Guvernul Dacian Cioloș, fie guvernul liberal scos din pălăria președintelui.
Astăzi liberalii lui Florin Cîțu vor încerca marea cu degetul, simțind că de fapt nu se poate vorbi decât de o întindere de apă stătută, puturoasă, imposibil de respirat în jurul ei.
Încep speculațiile, castelele speranței construite pe știrile luate de pe surse.
Încep să transpară câteva mecanisme greu de ignorant, chiar dacă prioritatea acestor zile constă în responsabilitatea asumării guvernării într-un plan transparent, care are nevoie de soluții credibile, în esența cărora să existe acel program de guvernare credibil când vorbește despre interesul cetățeanului și mai puțin al partidelor politice.
Cu siguranță că Florin Cîțu va renegocia importanța liberalilor în noul proiect politic al președintelui Klaus Werner Iohannis, în care totul se învârte deja în jurul lui Dacian Cioloș. Nu putem să șterge cu buretele sau să răzuim acuzele pe care Klaus Werner Iohannis le-a adus useriștilor, cum nu se pot șterge bădărăniile cu care useriștii au atacat Cotrocenii. Acestea rămân impregnate în conștiința românilor, definind un nou pas greșit pe care l-ar face administratorii timpului prezent.
Țara este aruncată în haos. Nimeni nu vrea să recunoască acest dezastru, chiar și numai că astăzi, acum, aici nimeni nu își asumă conducerea țării. Florin Cîțu se joacă de-a guvernarea, atâta timp cât nu are puteri depline.
Din amintirile recente sar de pe pereții Parlamentului tot felul de remarci, în general cele acide, nemiloase, greu de uitat, greu de trecut cu vederea. UDMR are rănile mult mai sângerânde în zonele în care interesul maghiarilor în România devine incompatibil cu poziția lui Dacian Cioloș la Palatul Victoria.
Ludovic Orban nu are liniște. Adversarul său nu mai este Florin Cîțu, ci însuși Klaus Werner Iohannis asupra căruia începe să trimită nenumărate săgeți, unele muiate în foc, altele trecute prin otravă.
Între timp, noul coronavirus Covid-19 continuă să pună presiune pe dreptul la viață al fiecăruia dintre noi, atunci când ne tocmim pentru a fi sau a nu fi vaccinați.
„Trebuie să fim solidari cu noi înșine, noi, ca societate și să înțelegem că vaccinarea este soluția. Trebuie să luăm exemple din Occident. Măsurile de protejare ale fiecărui individ trebuie respectate. Noi găsim soluții de a crește capacitatea funcțională pe paturi. Din păcate, sunt peste 1660 de internați astăzi, la preluarea mandatului erau 600.
Măcar acum în această criză majoră trebuie să dăm exemple de responsabilitate (…) Nu cred că germanii, francezii sunt mai deştepţi ca noi. Nu degeaba s-au vaccinat peste 85% în Italia, au avut exact aceeași problemă ca noi”, a declarat ministrul Sănătății.
ADI CRISTI