Ţinta UDMR este să găsească soluţii într-o formulă de guvernare, a declarat miercuri preşedintele Uniunii, Kelemen Hunor, care a precizat că discuţiile cu premierul desemnat Dacian Cioloş nu au dus la o concluzie.
„Am avut această discuţie, la solicitarea, la invitaţia domnului Dacian Cioloş, premier desemnat. Astăzi nu am ajuns la o concluzie şi, sigur, trebuie să vedem fiecare dintre părţi ce va discuta când ajunge înapoi în forurile decizionale. Ceea ce am constatat eu, dincolo de dorinţa de a reface această coaliţie – lipsa de încredere. Fără încredere este greu să construieşti ceva. Ţinta noastră, şi aici vorbesc de UDMR, în acest moment, este o singură ţintă: să găsim soluţii într-o formulă sau alta de guvernare pentru toate problemele cu care ne confruntăm – valul 4 al pandemiei, preţurile la energie şi bineînţeles celelalte chestiuni legate de inflaţie, de PNRR. Tot ce înseamnă alte priorităţi trebuie lăsate până anul viitor, până când trecem de această criză. Eu sper că fiecare mai lasă din orgoliile prezentate şi în dreapta şi în stânga”, a afirmat liderul UDMR, la finalul discuţiilor.
El a adăugat că UDMR nu poate schimba ceea ce s-a întâmplat.
„Ceea ce am văzut şi ceea ce s-a întâmplat este în spatele nostru, nu putem schimba nici votul la moţiunea de cenzură, nu putem schimba nimic nici în ceea ce priveşte alăturarea de AUR a celor de la USR. Dar sper că putem schimba viitorul, putem schimba ziua de mâine – asta ne interesează pe noi. Oricine dacă lipseşte din această formulă de trei plus unu – PNL, USR PLUS, UDMR şi grupul minorităţilor naţionale -, coaliţia din decembrie nu mai există, nu mai funcţionează. Domnul Dacian Cioloş are mandatul de a coagula o majoritate. Astăzi nu a avut succes, dar mai sunt câteva zile, până miercurea viitoare, când expiră termenul de 10 zile”, a explicat liderul UDMR.
Potrivit acestuia, soluţia politică este în mâna premierului desemnat, Kelemen Hunor amintind că actuala criză de guvern a fost creată de o majoritate de 281 de parlamentari.
„Acum ne ocupăm să găsim soluţii, aşa cum reuşim, atât pentru bolnavii care sunt în spitale, cât şi pentru preţurile care cresc în fiecare zi. Soluţia politică, în acest moment, este în mâna premierului desemnat. Altă soluţie nu există, că nu pot nici eu, nu poate nici Florin Cîţu să coaguleze o majoritate, fiindcă nu are mandat pentru acest lucru. Singurul om care are mandat este preşedintele USR. (…) Luptele acestea în interiorul partidelor chiar nu mă interesează şi sunt convins că nici pe cetăţeni nu îi interesează. (…) În acest moment, USR trebuie să vină cu o soluţie dincolo de „hai să refacem coaliţia”. Să vedem dacă va reuşi”, a adăugat Kelemen Hunor, care consideră în continuare că refacerea coaliţiei este o soluţie.
Liderul UDMR a menţionat că discuţia cu Dacian Cioloş a fost extrem de sinceră, nici relaxată, nici tensionată. „A fost o primă discuţie. Eu voi fi prezent la orice altă discuţie. (…) Pur şi simplu a fost o discuţie de a reface coaliţia şi dacă se poate merge pe a restabili încrederea. Fără încredere nu ai cum să stabileşti o echipă”, a adăugat acesta. AGERPRES